Crezi Ca Te Cunosti Suficient De Bine?

sun tzu

Orice am vrea sa obtinem sau sa facem, vom depinde tot timpul de doi factori extrem de importanti:

  1. Cat de bine ne cunoastem pe noi insine.
  2. Cat de bine ii cunoastem pe ceilalti.

Nu vei gasi niciodata doi oameni la fel, dar vei observa tot timpul ca sunt multe greseli comune multor oameni, si aici cred ca se incadreaza si greseala de a crede ca te cunosti suficient de bine. Iar daca nu te cunosti pe tine, cred ca sunt zero sanse sa-i intelegi prea bine pe ceilalti.

 

Crezi ca te cunosti suficient de bine?

Vezi cat de usor/greu iti vine sa bifezi toate punctele enumarate mai jos.

Sa te cunosti suficient de bine inseamna sa stii exact ce te motiveaza, ce te demotiveaza, ce iti place sa faci si ce nu iti place sa faci.

Sa te cunosti suficient de bine inseamna sa poti prevede cu exactitate ce vei face, cum, cand si de ce vei face. Si de asemenea sa stii ce nu vei face, chiar si atunci cand este un obiectiv asumat.

Sa te cunosti inseamna sa stii de ce esti capabil si de ce nu, sa stii care iti sunt punctele forte si care sunt punctele slabe, sa stii ce te face sa functionezi la capacitatea maxima si ce te baga in stare de avarie, ce te face fericit si ce te deprima, ce te enerveaza si ce te entuziasmeaza.

Sa te cunosti inseamna sa stii in detaliu cum iti consumi timpul, energia si banii.

Sa te cunosti inseamna sa stii ce, cum si cat mananci. Sa te cunosti inseamna sa stii cine sunt oamenii care te influenteaza cel mai tare.

Sa te cunosti inseamna sa stii la ce visezi cu adevarat, ce te sperie si ce te incurajeaza sa mergi mai departe.

Iar lista poate continua.

 

Toate aceste lucruri sunt necesare (si mult mai greu de atins) si atunci cand vine vorba de a-i cunoaste pe ceilalti.

Odata ce stii toate astea, sunt putine obstacole care iti pot sta in cale, caci vei putea prevede si schimba modul in care tu si ceilalti veti actiona. Asta inseamna de fapt sa gandesti strategic, un tip de gandire pe care toti marii nostri lideri l-au avut.

Inainte de incheia acest articol, vreau sa le reamintesc celor care nu au apucat sa citeasca articolele de zilele trecute ca public un astfel de articol scurt in fiecare zi in jurul orei 18 00 (cu exceptia zilelor de marti si duminica cand public dimineata). Impartasesc in aceste postari ideile care mi-au trecut prin cap, filmele si documentarele interesante pe care le-am gasit, cartile destepte pe care le-am citit, uneltele pe care le folosesc si care imi fac viata mai usoara, si tot asa mai departe. Asa ca te astept pe site in fiecare seara la ora 18 00, iar daca nu ai timp sa verifici blogul in fiecare seara si nu esti abonat deja la niciunul din newsletterele mele, te poti abona mai jos la emailul de vineri seara in care iti voi trimite toate articolele pe care le-am scris in saptamana respectiva.

Acum o sa te las sa te gandesti la toate lucrurile astea, dar nu mai inainte de a-ti adresa o intrebare la care mi-ar placea sa-mi raspunzi:

Tu cat de bine te cunosti?

Eu unul, daca iau in calcul doar punctele de mai sus si daca ar fi sa-mi dau o nota ca la scoala, as zice ca am trecut clasa, dar mai am mult de lucru ca sa ajung sa iau un zece. 🙂

 

Cu drag,

Paul Melinte

Crezi Ca Te Cunosti Suficient De Bine? by

Sunt curios: ai ceva de spus? :)