Sunt o gramada de oameni care viseaza ca intr-o zi isi vor da demisia si isi vor incepe propria afacere fara sa realizeze ce inseamna asta cu adevarat, ce au de facut inainte ca sa reuseasca in ce isi propun si care sunt pericolele la care se expun.
Daca te numeri printre ei, citeste articolul pana la capat. S-ar putea ca la finalul acestui articol sa iei unele din cele mai importante decizii din viata ta.
Cum am ajuns “antreprenor”?
De cand ma stiu am visat sa fiu propriul meu sef si sa am propria mea afacere.
Si nu exagerez: chiar eram foarte mic cand am inceput sa visez la treaba asta.
Imi aduc aminte ca stateam noaptea in pat cateva ore in sir si imi imaginam ca o sa castig la loto 1 miliard (nu stiu de ce, dar eram fixat pe suma aia), bani pe care apoi i-as fi investit. 
In fiecare seara visam la o alta afacere.
Desi nu mai imi placea matematica din clasa a cincea cand am picat primul sub linie la un concurs “corect” si pentru care invatasem toata vara, in fiecare seara calculam in mintea mea salarii, costuri, investii, profit si tot asa mai departe.
Faceam asta pana adormeam si sincer sa fiu, eu chiar credeam in visurile mele.
Am castigat la loto o singura data… ghici ce am facut cu banii! 🙂
Din pacate am castigat o singura data la loto (pe la inceputul clasei a noua), dar au fost doar 5 milione de lei vechi, 1 miliard.
Avand in vedere ca jucasem foarte rar si erau totusi ceva bani pe vremea aia, m-am bucurat foarte tare.
Dar bineinteles ca nu am facut nimic antreprenorial cu ei.
Si uite asa a trecut si liceul (abia asteptam sa treaca ca sa arat eu lumii de ce sunt in stare) si m-am angajat.
Dorinta de a avea propria mea afacere nu s-a pierdut niciodata cu adevarat, dar cu timpul a inceput sa se estompeze.
Mai ales intr-o perioada in care castigam foarte multi bani, cu care bineinteles nu faceam nimic.
In perioada aia viata mi-a dat cea mai importanta lectie. Din pacate nu am inteles-o imediat.
Atunci cand lucrurile merg bine trebuie sa fii atent sa nu devii moale, lipsit de ambitii si rispitor.
Gasesti super cartea “Antifragil” aici!
Kely McGonigal (profesor de psihologie la Stanford) povesteste in cartea “Puterea vointei“ despre fenomenul psihologic numit autorizare morala care ne determina ca atunci cand facem ceva bine sa consideram ca avem dreptul sa facem si ceva rau sau nu mai suntem nevoiti/obligati sa facem si alte lucruri bune.
Din cauza faptului ca ajunsesem sa castig destul de multi bani, imi dadeam voie sa fac o gramada de tampenii.
Cheltuiam nesabuit toti banii pe care ii castigam, dormeam foarte putin si bagam in mine o gramada de substante toxice (alcool, tigari, cola, fast-food si nessuri).
Ca sa nu mai zic ca nu faceam nimic pentru a evolua intr-un fel sau altul.
Carti? Ce-s alea? Uitasem complet de ele!
Acum eram adult si credeam ca imi traiesc viata, caci pana la urma toti cei din jurul meu faceau la fel si nu aveam exemple bune de urmat.
Din pacate insa, uneori povestile fericite au si un final, si la fel a avut si a mea.
Banii s-au dus la un moment dat si munca a devenit mult mai grea si mai stresanta.
Un obicei care m-a urmarit toata viata
Dar desi banii s-au dus, obiceiul de a cheltui foarte multi bani m-au urmarit taota viata si a ajuns pana la urma sa ma bage in datorii. Pur si simplu mi se parea imposibil sa traiesc fara sa cheltui o gramada de bani pe te miri ce, asa cum facusem o lunga perioada de timp.
Poate ca lucrurile ar fi stat altfel daca as fi citit pe vremea aia sfatul inteleptului Seneca care recomanda ca din cand in cand sa traiesti ca un om sarac ca sa fii pregatiti sa infrunti orice necaz si sa pretuiesti mai mult ceea ce ai.
Dar n-am facut-o! Nu l-am citit pe Seneca si probabil ca as fi ras de un astfel de sfat la vremea aia.
Asa ca primul meu meu gand cand aveam ceva mai multi bani in buzunare era pe ce sa-i cheltuiesc. Chiar daca eram constient ca nu este bine, eram precum un drogat care nu se putea abtine de la drog.
Bineinteles ca pana la urma, aceasta lipsa de disciplina financiara m-a bagat in datorii.
A trebuit sa fiu aprope de inec ca sa invat sa inot un pic
Pana la urma tocmai acele datorii au fost cele care intr-o zi m-au facut sa spun: “Stop! Nu mai pot asa! Trebuie sa fac ceva”.
Asa ca in aceeasi zi am intrat pe net, am cautat un loc de munca ca agent imobiliar part-time (lucram full time in armata), nutrind in secret speranta ca poate candva voi reusi sa imi dau demisia de la ambele joburi si sa imi deschid propria mea afacere.
M-am angajat si nu a fost deloc usor sa fac fata la ambele locuri de munca. Dormeam cateva ore pe noapte, mancam in graba si eram tot timpul pe fuga (de multe ori la propriu).
Viata personala? Cred ca glumesti!
In final insa, impins de la spate de diverse carti si articole motivationale care spuneau doar partea frumoasa a povestii, mi-am dat demisia si am inceput prima mea “afacere” in care am lucrat timp de trei ani.
Ce am invatat dupa ce am ajuns “antreprenor”
Impreuna cu Andreea, iubita mea, am deschis agentia imobiliara aproape fara niciun ban.
Nu aveam bani de reclama si nici macar un telefon decent, dar eram foarte incantati ca avem o firma.
Ba mai mult de atat, daca in prima luna nu am fi facut nimic, nu am fi avut nici macar bani de chirie.
A fost un pariu destul de mare pe care l-am facut la vremea aceea si din fericire l-am castigat: am facut bani din prima luna.
Dar… asta nu inseamna ca facusem cel mai destept lucru posibil, desi multa vreme asa am crezut.
Caci acea victorie s-a dovedit in timp a fi un esec partial.
O greseala pe care o fac multi din cei care isi doresc o afacere
In momentul in care mi-am dat demisia am mers pe premiza ca voi castiga mai multi bani daca ma voi putea dedica afacerii 100%.
Ce nu intelegeam insa la vremea respectiva era ca cele mai mult afaceri mor nu din cauza faptului ca proprietarul nu are suficient timp sa se implice, ci din lipsa banilor si/sau a experientei/abilitatilor celui care o conduce.
In imobiliare spre exemplu, cu cat iti permiteai sa investesti mai mult in reclame, cu atat castigai mai multi bani.
Conta bineinteles si abilitatile pe care le aveai si rapiditatea cu care te miscai, dar as spune ca banii erau pe primul loc, caci daca nu aveai bani, nici telefonul nu suna.
Era pur si simplu un joc al cifrelor.
Din pacate insa, spre deosebire de un job unde salariul vine de obicei pe aceeasi data si are in majoritatea cazurilor aceeasi valoare, in majoritatea afacerilor mici lucrurile sunt mult mai imprevizibile.
In afaceri nu stii cand, daca si cat castigi. Insa facturile vin la timp si neplata lor te poate scoate din joc.
Mai ales daca nu esti suficient de disciplinat din punct de vedere financiar.
Construieste fundatia si abia apoi da-ti demisia
Ce ar fi trebuit sa fac? E simplu, dar oricat ar parea de incredibil, nu mi-a trecut lucrul asta prin cap la vremea respectiva.
Ar fi fost mult mai bine ca atat eu, cat si iubita mea, sa ne pastram locurile de munca si sa lucram part-time in imobiliare pana reuseam sa strangeam suficienti bani incat sa avem o perioada de timp in care sa nu ne ingrijoram de plata facturilor (in special cele legate de functionarea firmei) si a chiriei.
Da, n-ar fi fost usor si ar fi trebuit sa muncim mai mult, dar oricum lucrand de acasa ar fi fost mult mai usor decat in momentul in care lucram atata la agentie, cat si in armata.
Cu siguranta ca ar fi fost luni in care am fi castigat mult mai putin, dar per total cred ca am fi iesit mult mai bine, cu mai putin stres, mai putin risc, si am fi pus bazele unei afaceri mult mai solide.
De ce mai solide?
Pericolul la care te expui atunci cand esti propriul tau sef si ai tot timpul din lume la dispozitie
In afara de faptul ca am fi avut un pic de predictibilitate avand inca veniturile din armata, ceea ce e mare lucru intr-o afacere, un lucru foarte important este ca am fi invatat cum sa ne manageriem mai bine timpul si energia.
Si spun asta deoarece unul din primele lucruri pe care le-am observat cand am inceput sa lucrez pentru mine a fost ca am inceput sa devin mai lenes si imi venea mult mai greu ca inainte sa ma motivez.
Se pare ca e bine uneori sa ai pe cineva in spatele tau care sa te biciuiasca din cand in cand.
Acum… nu spun ca toata lumea este la fel, dar am constat de-a lungul timpului ca nu sunt singurul care simte acest efect al libertatii.
Ce pot face cei care isi doresc sa aiba propria lor afacere
M-am intalnit zilele trecute cu cineva care imi spunea necajit ca “fudulia costa” si ca “ne-ar trebui o viata ca sa invatam si o alta viata ca sa traim”.
Eu unul zic ca nu avem neaparat nevoie sa invatam din greselile noastre. Daca suntem suficienti de receptivi putem invata si din greselile altora.
Tocmai de aceea ti-am spus o mica parte din povestea mea si vreau sa-ti spun si care cred eu ca este modul corect prin care poti construi o afacere daca esti angajat.
De la angajat la propria afacere “in doar” 12 pasi:
- Constientizeaza cat timp liber ai si ce faci cu el;
- Afla ce iti place sa faci cu adevarat (s-ar putea sa trebuiasca sa testezi diverse lucruri) si ce abilitati/inclinatii ai;
- Cauta sa scapi de acele activitati care nu aduc nimic valoros in viata ta sau care nu iti plac cu adevarat (chiar iti place sa te uiti 5 ore pe zi la seriale?)
- Cauta oameni care au diverse pasiuni si tine-i aproape pentru inspiratie;
- Cauta oameni care au aceleasi pasiuni ca si tine, fa-i prieteni si vezi ce fac ei. Fac o afacere din pasiunea lor si daca da, cum?
- Practica-ti pasiunea cat mai mult timp, cand si unde poti, platit sau neplatit, si la inceput fara sa ai asteptari prea mari, caci asteptarile te pot face sa renunti prea devreme.
- Vezi care sunt abilitatile de care ai avea nevoie ca sa faci din pasiunea ta o afacere;
- Lucreaza la ele;
- Vezi de ce alte resurse mai ai nevoie si fa-ti un plan sa le obtii sau sa te descurci fara ele;
- Transforma-ti pasiunea intr-o afacere part time;
- Evolueaza, fa-ti relatii, vezi cum merg lucrurile, vezi ce ar putea merge rau, vezi ce ar putea merge bine, strange bani (de preferat chiar din afacerea ta part time).
- Ai facut toate lucrurile astea? Abia acum e momentul sa-ti dai demisia!
De ce am scris acest articol si ce ar trebui sa retii?
Pentru ca vad in jurul meu o gramada de oameni care povestesc cat de minunata e viata de antreprenor fara sa faca aceste avertizari.
Sau daca o fac, nu o fac suficient de clar incat sa le inteleaga chair si cel mai euforic si naiv cititor.
Daca ar fi fost asa, probabil ca eu as fi fost mai cumpatat.
In plus, cred ca cineva trebuia sa spuna lucurilor pe nume: daca astepti o hartie si sa ai la dispozitie 24 de ore din 24 ca sa misti ceva, atunci inca nu ai mentalitatea necesara ca sa reusesti in antreprenoriat.
Daca vrei sa fii antreprenor trebuie sa incepi chiar de astazi, indiferent ca ai 15 ani sau 60 de ani.
Da, la unele varste este mai greu ca la altele. Unii s-ar putea sa aiba mai multe responsabiliati, altii mai putine resurse.
Dar asta-i viata!
Un antreprenor isi face treaba rapid, cum poate, cand poate si cu ce poate.
Nu asteapta nimic ca sa inceapa sa lucreze si este in stare sa munceasca fara sa astepte niciun fel de recompensa.
El nu este un investitor, ci un creator care isi doreste sa faca lucrurile misto. Si intamplator sau nu, face si bani din asta. 🙂
Daca ti-a placut articolul, da-i te rog un share. S-ar putea sa ajuti pe cineva sa ia decizia corecta.
Iar daca simti ca ai nevoie de mai mult ajutor pentru a te descurca in tot acest proces, iti recomand sa incerci acest grup. Vei gasi in el mai multi oameni care au experimentat sau experimenteaza trecerea de la angajat la antreprenor si care fac bani din pasiunea lor.
Cu drag,
Paul Melinte
3 Comments
Demisia ti-o dai când ai foarte multă marfă pe care să o vinzi si clienti care să o cumpere sau când îti generezi venit pasiv închiriínd la metru pătrat spatii comerciale sau hale depozit etc….
Pot spune ca si eu am trecut de curand prin fazele descrise de tine, iar acum sunt in faza in care m-am imprumutat ca sa pot continua. Trec printr-o perioada nasoala, in care nici angajarea nu este o solutie asa ca nu voi renunta si merg mai departe.
Ce sa zic… mult succes! M-am uitat un pic pe site-ul tau, dar nu prea imi dau seama ce vrei sa faci. Initial am crezut ca este un site de afiliere, dar am dat click pe linkuri si mi s-au parut normale (dar poate nu ma pricep eu).