Maratonul – Experienta care iti poate schimba viata !

Ieri am  reusit sa alerg  primul meu maraton.

Asa cum am povestit si aici ma asteptam ca aceasta experienta sa ma schimbe mult.

Ei bine… asteptarile mi-au fost depasite.

Maratonul ( si cand zic maraton ma refer atat la eveniment in sine, cat si la cele 5-6 luni de pregatire dinaintea lui ) este o experienta fantastica care iti va schimba cu siguranta viata.

Ca sa intelegi de ce spun asta iti voi descrie mai jos etapele prin care trebuie sa treci ca sa poti spune: am alergat un maraton !

Etapele unui maraton sunt: decizia, antrenamentul si maratonul.

Decizia

Decizia este de cele mai multe ori punctul in care se impiedica marea majoritate indiferent de domeniu.

Fie ca iti doresti sa-ti faci o firma ca sa scapi de sefi, fie ca iti doresti sa slabesti sau sa alergi un maraton cel mai important pas este sa iei decizia ferma ca vei face acel lucru.

Sigur ca toti ne dorim diverse lucruri, avem diverse visuri ( unele chiar nebunesti ), dar cati dintre noi au curajul sa zica:  

“Gata ! M-am hotarat !  Voi face acest lucru indiferent de piedicile care imi vor aparea in cale”

Din pacate prea putini.

Marea majoritate prefera sa caute motive pentru care lucrurile la care viseaza sunt imposibile   sau nu sunt chiar asa de importante pentru ei.

Prefera sa faca asta gandindu-se ca sentimentul de a nu fi incercat sa faca ceea ce isi doreau este mai usor de indurat decat frica de esec si  rusinea de a nu-ti fi indeplinit obiectivul pe care ai strigat in gura mare ca il vei realiza.

Probabil ca au dreptate si este mai usor sa te minti, decat sa iti asumi munca pe care trebuie sa o depui pentru indeplinirea obiectivului.

Daca ,  dar esti disciplinat, ai sanse sa materializezi orice ai visa.

Dar daca iti lipseste credinta ca poti reusi, cu siguranta ca vei avea dreptate si vei rata in tot ce iti propui.

De fapt daca esti lenes, intr-un moment de “nesabuinta” si entuziasm ai putea lua o decizie ferma, ai putea chiar sa-ti iei un angajament public ca sa fii sigur ca nu mai dai inapoi, dar daca nu ai incredere in tine, nu vei avea niciodata curajul sa-ti asumi nimic din ce nu ai garantii ca vei reusi. 

Problema este ca  nu exista garantii, nu au existat si nu vor exista niciodata !!!

Ori risti si daca reusesti, bravo tie !

Daca nu reusesti, macar ai incercat, ai invatat ceva si poti sa o iei de la capat cu mai multa experienta si mai mult  entuziasm acum  ca ai vazut ca esecul nu este chiar asa de grav.

Ori alegi sa nu risti si atunci ai pierdut GARANTAT !!!

Indiferent de ce minciuni iti spui tie si celor din jurul tau, lipsa deciziei este singura modalitate prin care poti fi infrant garantat.

In concluzie:

Ca sa reusesti trebuie sa iei o decizie ferma.

Ca sa iei o decizie ferma ai nevoie sa crezi in tine.

Ca sa crezi in tine ai nevoie de experiente pozitive care sa-ti dea incredere in tine ca poti mai mult.

Ai nevoie de oameni pozitivi care sa te sprijine atunci cand iti pierzi increderea si sa-ti spuna ca poti.  

Si mai ai nevoie sa vezi oameni obisnuiti care au reusit sa faca ce vrei sa faci tu, avand la dispozitie aceleasi resurse ca si tine.

In plus, ai nevoie sa-ti acorzi putina bunavointa, caci daca nu vrei tu, atunci nu vei vedea sub nicio forma ca:

• a existat in viata ta cel putin un moment in care ai fost GROZAV 
• exista in acest moment  cel putin un om dornic sa creada in tine  si sa te incurajeze neconditionat ( si cu mine se fac cel putin doi ) , asa cum au facut cu mine urmatorii: Andreea, Viorel, Cornelius, Mihai, Cornel, Florin – ei au fost cei mai activi, dar au mai fost  multi oameni minunati care in limita timpului lor mi-au transmis cel putin un gand pozitiv, pentru asta  le multumesc mult la toti.
• exista cel putin un om care a plecat de la acelasi nivel cu tine ( sau chiar mai jos ) si a reusit sa faca ce si-a propus – eu am gasit sute de astfel de oameni si mai tarziu am sa-ti dau un exemplu de om pe care l-am intalnit in timpul cursei si care te poate face sa-ti fie rusine sa zici: NU POT !

Antrenamentul

Antrenamentul este cea mai lunga etapa dintr-un maraton si de aceea lectiile invatate din aceasta etapa sunt si cele care ti se vor fixa in minte si comportament cel mai bine.

Sunt lectii care iti vor fi de folos toata viata si in orice ti-ai propune sa faci.

Mai multe detalii despre lectiile pe care le-am invatat din pregatirea pentru maraton gasesti in acest articol.

Pe langa lectiile invatate, antrenamentul pentru maraton iti aduce si cele mai multe satisfactii.

La ultimul antrenament vorbeam cu iubita mea, Andreea, care s-a antrenat alaturi de mine pt. primul ei semimaraton ( pe care l-a terminat cu succes in 2 ore si 14 minute ), despre antrenament si ne aduceam aminte cu nostalgie cum am venit noi la primele alergari in Parcul Circului si cate momente frumoase am petrecut acolo.

Concluzia:  

Mai important decat maratonul este  antrenamentul care pe langa faptul ca ne-a invatat multe lectii de viata, ne-a ajutat sa slabim si sa avem grija de santatea noastra, ne-a schimbat obiceiurile, ne-a oferit si multe clipe placute in natura.

Maratonul 

N-as fi crezut niciodata ca voi spune asta, dar  ziua in care am suferit cele mai mari dureri pentru cea mai lunga perioada de timp este una dintre cele mai frumoase zile pe care le-am trait vreodata si daca vrei sa simti ca traiesti cu adevarat macar pentru o zi,  incearca senzatia asta.

Primii 21 de km.

Inainte de incepere cursei  ma uitam la miile de oameni entuziasmati, unii mai glumeti, altii mai seriosi, dar cu totii  nerabadatori sa inceapa cursa si pur si simplu mi se ridica parul pe mine de emotie si fericire ca fac parte din ceva asa de frumos.

Acest sentiment si valul de andrenalina m-a facut sa incep cursa in viteza, astfel incat desi la inceput ma asezasem spre coada plutonului ( mult in spatele pacemaker-ului de la 4 ore 30 de minute  – acesta fiind si obiectivul meu ) pina la 21 de km nu am simtit ca alerg, chiar daca  alergam mai repejor decat imi propusesm, depasind pe rand pacemaker-ul de la 4 : 30 si pe cel de la 4:15 si terminand prima jumatate de cursa in 2 ore si 2 minute fara sa ma simt obosit si parandu-mi rau ca nu am tras mai tare de frica sa nu mai ia durerile de genunchi.

Pina la urma, chiar daca mi-au dat tarcoale cativa km, durerile de genunchi, in mod miraculos, m-au lasat in pace ( de obicei dupa 7-8 km le simteam destul de tare ) in prima jumatate a cursei.

Aici am simtit cat de motivant si usor  este sa alergi in echipa, asa cum spunea si Paul Ardeleanu in articolul sau.

Asadar primii 21 de km am fost tot numai un zambet, nu am simtiti nicio dificultate, aproape ca nici sete nu mi-a fost.

Chiar ma gandeam ca am avut prea putina incredere in mine cand mi-am stabilit obiectivul si chiar si atunci cand mi-am selectat marimea tricoului ( xl ),  eu avand pe vremea ai  105 kg ( acum am 84 )  si purtand  masura xxl mi-a fost teama ca si xl imi va fi prea mic.

Imi spuneam: “Paul, daca ai fi avut putin mai multa incredere ca o sa slabesti ti-ai fi selectat si tu o marime la tricou mai mica si nu ar fi stat acum pe tine ca o rochie”.

Asa ca, avand mai multa incredere in mine, mi-a schimbat obiectivul din 4 ore jumate la 4 ore fix.

Cum s-ar zice:  “s-au umflat muschii pe mine”. 🙂

In timp ce gandeam lucrurile astea  am primit si o lectie de viata de la un om care prin faptele sale mi-a transmis ca nu am voie sa ma plang, nu am voie sa renunt, nu am voie sa cred ca nu pot.

Este vorba de un batran cu parul si barba alba, care imi parea cunoscut de pe facebook si pe care  l-am intrebat atunci cand l-am depasit,  daca a mai alergat. Eram sigur ca da, dar nu am stiut cum sa il abordez altfel.

Raspunsul sau a fost stupefiant: 71.

Eu: de ani ?

El: nu, de maratoane !

Eu: Si cati ani aveti ?

El: 61

Wow !!! Omul avea mai multe maratoane decat ani si se misca foarte bine.

I-am urat succes, i-am spus ca este un model pentru mine si multi altii si mi-am continuat cursa, nestiind ca am sa-l mai revad pe finalul cursei.

Ultimii 21 de km

Imediat ce am trecut de 21 de km si am fost separati de semimaratonisti am simtit ca o mare parte din energie imi dispare.

De unde pina atunci alergam aproape numai in grupuri, acum alergam cate unul, maxim 2 in acelasi drept.

Cu toate astea am continuat sa tin ritmul am mai depasit cativa alergatori, am luat un pahar de energizant si o bucata de portocala din alergare undeva pe la Piata Muncii ( imi venea sa plang ca nu am vazut si bananele la timp pt. ca simteam ca  o sa lesin de foame ) si am continuat sa alerg modificandu-mi obiectivul  din nou  la 4 ore si 15 minute si sperand sa nu ma ajunga din urma  pacemaker-ul de la 4:15  decat dupa 30 de km astfel incat sa ma pot tine dupa el pina la finalul cursei.

La km 28 – 29 m-a ajuns.

Am reusit sa ma tin dup el pina pe la km 30, dupa care dus a fost.

La km 33 m-am oprit pentru  prima data si am mers cativa pasi.

Pina la finalul cursei m-a depasit si pacemaker-ul de la 4:30.

Din acel moment durerea mi-a cuprins tot corpul si a devenit un adevarat chin.

In a doua jumatate a cursei, am avut momente in care am ras, am avut momente in care am plans si  am avut momente in care le-am facut pe amandoua aproape in acelasi timp.

Dar pe langa multa durere am simtit si multa mandrie.

Cum sa nu simti asta cand pe langa prieteni si rude care te incurajau erau si oamenii care nu ma cunosteau dar imi citeau numele pe tricou si strigau incurajari de genul:

” Bravou, Paul ! Hai ca poti ! Hai ca nu multi pot  face ceea ce poti tu !”

In astfel de momente, desi imi venea pur si simplu sa ma pun in genunchi, nu am avut alta optiune decat sa continui catre finish.

Mai ales ca, la un moment dat ghici cine m-a depasit: alergatorul de 61 de ani ! 🙂

Desi aveam un avantaj enorm daca ne uitam doar la varsta, experienta si antrenamentul  lui si-au spus cuvantul.

Am incercat sa ma tin dupa el.

Desi nu am reusit, mi-a dat incredere ca si eu pot termina cursa.

Si am terminat-o, timpul total fiind 4 ore si 42  de minute, conform rezultatelor oficiale.

Conform aplicatiei runtastic am alergat alergat 42,52 km in 04:40:30.

Dupa km 41 cand am facut dreapta si a inceput sa se vada FINISH-UL m-au navalit toate emotiile.

Daca ar fi sa-ti dau un singur motiv pentru care merita sa faci asta, cred ca acest moment ar fi de ajuns.

Momentul in care vezi toti sustinatorii, cunoscuti sau nu,  te asteapta, te felicita si te  aplauda.

Si bineinteles… medalia care iti va aduce aminte intodeauna ca esti un campion !

Este un moment magnific, asa cum a fost toata experienta maratonului !

Maratonul este o experienta care iti poate schimba definitiv modul in care te percepi, iar modul in care te percepi dupa aceasta experienta  iti va schimba radical viata !

( Cu Andreea si Viorel – top 2 suporteri 🙂  )

Daca nu ar fi fost angajametul pe care mi l-am luat fata de ei si fata de tine, poate nu as fi ajuns sa traiesc asemenea clipe.

Iti multumesc si  imi doresc ca intr-o zi sa putem alerga impreuna cel putin un maraton. Asta daca vrei sa traiesti o experienta care iti poate schimba viata. 🙂

Cu drag,

Paul Melinte