Dincolo de toată abureala motivațională care ne spune că oricare dintre noi poate deveni „regele lumii”, adevărul este că aproape niciunul nu ne atingem potențialul maxim. Bine, nici nu știm care e acela, dar cred că fiecare poate intui că nu se află nici măcăr aproape de acest potențial maxim.
Așa că mi-am pus de multe ori întrebarea: de ce? De ce nu facem/suntem mai mult, deși simțim că e posibil?
Eu zic că-s două cauze: atașamentele (și frica de a pierde din spatele lor) și dorințele.
Ideea este următoarea: cam tot ce facem e fie din frică – în special frica de a pierde ceva ce avem sau avem impresia că avem, fie pentru că ne dorim ceva. Așa că dacă asta ne e motivația, adică motorul acțiunilor noastre, e logic că tot ea este și cauza problemelor și a rezultatelor slabe.
Așa că hai să explicăm un pic cum ne blochează cele două resorturi:
Atașamentele și frica de a pierde
Cum povesteam și în „Lasă Vrăjeala”, am avut o perioadă în viața mea în care am trăit aproape fără niciun leu deaorece am sacrificat totul pentru a face un business din pasiunea mea. Lecția pe care am învățat-o din acea perioadă, și pe care era aproape să uit, este că nu avem cu adevărat nevoie de majoritatea lucrurilor, serviciilor și experiențelor pe care ne dăm banii.
De ce este important să înțelegem asta? Deoarece există riscul ca oricât de mulți bani ai avea, să nu-ți ajungă, să vrei din ce în ce mi mult și să devii sclavul banilor.
Culmea este că atunci când devii sclavul banilor și a „lucrurilor” pe care trebuie să le ai (căci te-ai atașat de acel stil de viață), s-ar putea ca banii să înceapă să te ocolească. De ce? Pentru că nu mai lucrezi pentru a-ți hrăni pasiunea, ci pentru a-ți hrăni portofelul. Și crede-mă… nu merită să faci genul acesta de compromis. Chiar dacă la început îți va aduce mai mulți bani, nu te va face mai fericit.
Concluzia mea este simplă:
Pentru a ajunge să fii și să faci mai mult și mai multe, trebuie să fii dispus să renunți la tot ce nu este esențial pentru tine, măcar pentru o vreme, și să-ți concetrezi toată atenția pe ce contează cu adevărat.
Știu că nu sună sexy și știu că mulți sunt motivați de beneficiile pe care cred că le pot obține, și nu de actul în sine. Dar e greșit și pe termen mediu și lung nu le va aduce nici beneficii, nici împlinire.
Cum ne lăsăm conduși de dorințele
Atunci când nu acționăm de teama de a pierde ce avem deja (bani, casă, mașină, respectul celorlalți, vacanțe, mâncatul la restaurant, mersul la salon sau orice altceva ce avem în viețile noastre etc.), acționăm din dorința de a obține mai mult. Mai multe călătorii, mai mulți bani, mai mult răsfăț etc.
Dorința este ca un monstru căruia cu cât îi dai mai mult, cu atât crește și cere mai mult. Dorința e tot timpul flămândă și dacă nu știi să o dresezi, te va înghiți cu totul.
Una din cauzele care-i permit acestui monstru să prospere este faptul că suntem defecți.
Suntem defecți deoarece nu știm și nu am învățat (sau am uitat dacă am știut vreodată) să facem diferența dintre plăcere și fericire, adică dintre dopamină și serotonină, dintre drog și libertate. Dacă am fi un calculator, aș zice că softul nostru este virusat.
E ok să-ți faci diverse plăceri, dar nu e ok să le lași să te domine și să-ți dicteze întreaga viața. Dacă înțelegi asta, multe lucruri se pot schimba.
Concluzia: poate ar fi bine ca din când în când să ne oprim și să ne punem întrebarea:
Caut plăcerea sau fericirea? Știu ce mă face fericit?
Tu ce ai răspunde ACUM la aceste întrebări?
Cu drag,
Paul Melinte
6 Comments
Îți dau dreptate în ceea ce spui și cred cu tărie că e de datoria fiecăruia dintre noi să facem ceea ce ne pasionează înțelegând,în același timp că orice experiență e o oportunitate de a crește până când ne-am înțeles perfect.
A da tot ce ai mai bun în fiecare moment trebuie să devină un obicei pentru că o viață fără pasiune, determinare și calitate înaltă nu merită trăită.
Bună, Irina! Da, așa este. Orice experiență este o oportunitate extraordinară de a învăță și e foarte fain dacă reușești să-ți însușești acest mindset. Mulțumesc pentru comentariu!
Bună Paul , sunt un pic mai dură, nu o să-ți cumpăr cartea , dar nu neg că ce am citit, cu plăcere, nu ar fi adevărat.
Viața mea este condusă de mult cumpăt, în tot ce fac și nu fac prea mult de dragul banilor, sunt poate mai atipică. Am citit și m-am bucurat ca nu am multe hachițe, mi-am amintit asta dar o dorință foarte mare am avut totdeauna, aceea de a învăța mereu lucruri pe care nu le știu, ceea ce îmi folosește pentru a da mai departe.
Experiențele ne învață cel mai mult, implicarea noastră, cât te dedici contează. Cred că toți oamenii merităm atenție, fiindcă atenția și comunicarea sunt instrumente facile dezvoltării. În rest, trecem peste detalii,de genul ,,să perseverăm în gânduri bune și vine succesul”!
Bună, Diana!
Mă bucur că ai citit cu plăcere și îți mulțumesc pentru comentariu. A fost interesant să încerc să descifrez intenția/motivația din spatele lui.
Era la un moment dat o glumă cu un om care suna undeva ca să anunțe ca el nu o să cumpere ce aveau ei de vândut, și le spunea asta ca să nu se bazeze pe el.
Evident că nu era cazul, căci oamenii nu îl cunoșteau și nu se bazau pe faptul el va cumpăra ceva.
Așa că în spirit de glumă zic și eu eu acum: „mulțumesc că m-ai anunțat, ca să știu să nu mă bazez pe achiziția ta”. 🙂
Lăsând gluma la o parte, sunt curios care este motivația din spatele anunțului tău.
De obicei atunci când oamenii fac afirmații de genul „eu… (introdu aici o caracteristică a lor cu care se mândresc)”, în cazul tău au fost două („sunt un pic mai dură” și „Viața mea este condusă de mult cumpăt”), o fac pentru că simt nevoia de atenție. E destul de logic, nu? Atunci când oamenii vorbesc despre, o fac pentru că vor ca atenția să fie îndreptată în acea direcție.
Îmi întârește convigerea și ce ai zis și mai jos: „Cred că toți oamenii merităm atenție”.
Așa că uite, ai atenția mea. Cu ce te ajută asta? Ce ai de gând să faci în continuarea cu ea? 🙂 Întreb deoarece eu cred că atenție se câștigă, nu este un drept sau ceva ce merităm. Sunt 7,7 miliarde de oameni, mulți conectați la internet, așa că trebuie să decidem zilnic cui oferim atenție și de ce.
Atenția este o resursă limitată, iar o cauți și o primești, cred că trebuie să știi ce faci cu ea. Din 7,7 miliarde de oameni, în dimineața asta de duminică timp de 10 minute atenția mea a fost a ta. Puteam să o dau unui autor care așteaptă pe raft să-l citesc, mie, familiei meele sau unui alt cititor care avea o problemă și avea nevoie de ajutor. Dar tu ai cerut-o. Sunt curios dacă ai avut un scop precis sau nu. 🙂
Buna! Sincer, nu cred ca ceva sau cineva iti poate aduce fericirea. Fericirea este o alegere pe care o facem in fiecare moment, experienta. Pot alege sa invat din fiecare cate ceva, si asta ma face fericita, faptul ca am inteles ceva din ceea ce am trait. Ego este cel ce ne invata ca fericirea/nefericirea este in afara noastra. Nimic nu se intampla fara acordul nostru constien sau inconstient. Starea noastra de trezire spirituala ne da etalonul fericirii.
Da, fericirea este o alegere. 😀