De ce ne e RUSINE

Spuneam in ultimul articol ca noi toti suntem niste prefacuti. Si ziceam ca de vina pentru asta ar fi frica. Dar adevarul este ca frica nu este singurul vinovat pentru acest lucru. Mai sunt si alte motive, iar unul dintre ele zic eu ca este rusinea.

Si nu vorbesc aici doar despre rusinea aia cauzata de politete, adica rusinea de genul: “ma prefac ca te plac pentru ca mi-e rusine sa-ti spun ca de fapt cred ca esti un/o…” si/sau  “pentru ca tu pari a crede ca eu as avea motive sa te plac”  sau “pentru ca asa am fost crescut”.

Ca sa fiu cinstit nu stiu daca pe oamenii care fac asta ar trebui sa-i numesc prefacuti sau nu. Mai ales ca ma mai regasesc si eu in aceeasi situatie si inteleg ca uneori e  bine sa fim polticosi, chiar daca nu am fost tratati asa cu ne-am fi dorit.

Dar nu despre asta vreau sa-ti vorbesc astazi.

Azi  vreau sa-ti  povestesc despre rusinea care apare atunci cand  stii ca ai putea ( sau ai fi putut ) face mult mai mult decat ai facut.

Ai avut vreodata sentimentul asta?

Te-ai gandit vreodata cat de multe ai putea face daca ai fi mai organizat, mai motivat, mai perseverent, mai curajos si tot asa mai departe.

Eu ma gandesc deseori la asta si am ajuns la concluzia ca majoritatea dintre noi sunt precum  niste masini de Formula 1 puternice, dar din pacate avariate.

Avem capacitati uimitoare, dar de cele mai multe ori o mica defectiune ne face sa ne miscam mai incet ca o masina de duzina.

Daca ai fi intr-o  astfel de situatie si ai avea “masina” stricata  nu crezi ca ar fi  normal sa-ti fie rusine ca nu repari defectiunea ca sa poti exploata comoara pe care o detii? Eu cred ca da. Pana la urma cui nu i-ar fi?

Rusinea asta se amplifica in momentul in care esti pus fata in fata cu altii care  stiu ca ai fi putut face mai mult. Daca te mai si confrunta parca incepi sa  simti ca pica cerul pe tine, oricat ai zice tu ca nu-ti pasa de ce zice lumea.

sursa foto – licenta

E ca si cum ai fi din nou mic si ai lua o nota proasta  la o materie la care te pricepi foarte bine doar pentru ca lenea te-a impiedicat sa-ti faci tema.

Datorita faptului ca profesorul avea incredere in tine si la fel si parinti, probabil ca vei fi mai rusinat si mai tentat sa minti in privinta motivului care a dus la acea nota proasta.

Daca ar fi fost o materie la care tu si restul te-ai fi asteptat sa iei o nota proasta, cu siguranta nu ti s-ar mai fi parut asa de grav.

Ce vreau sa zic este ca noi trecem orice intamplare prin filtrul asteptarilor si atunci cand realitatea este sub asteptari apare rusinea, rusine care duce la minciuni si scuzemie.

Problema este ca prefacandu-te si nerecunoscandu-ti esecul iti faci singur rau deoarece sunt sanse mari sa recidivezi si sa treci iar prin aceeasi situatie acum ca ai creat un precedent.

Dar cel mai grav lucru este ca facand asta iti negi potentialul.

Nu spun acest lucru deoarece  asa-i la moda in dezvoltarea personala sa spui ca oamenii au un potential fantastic. Eu unul cred sincer ca si cei mai optimisti dintre noi ( si aici ma includ si pe mine ) habar n-au de cat de multe pot face.

Sau poate ca am avut vreodata, dar datorita faptului ca ne-am complacut in scuze, in lamentari si in minciuni, am uitat cine suntem si ce am putea face.

Ma uitam in jurul meu si vad atatia oameni care spun ca ei cred in Dumnezeu  si in Biblie si ma intreb: daca-i asa oare de ce nu se comporta ca atare?

Nu pot sa ma laud cu o mare cultura religioasa, dar oare nu zice religia crestina ca am fost creati dupa chipul si asemanare lui Dumnezeu?

Daca Dumnezeu e atotputernic si noi suntem creati dupa asemanarea sa, oare n-am trebui sa fim un pic mai indrazneti?  Nu zic sa ne credem cu totii Dumnezei, dar nici sa ne punem singuri bete in roate ca acum nu e ok.

Dar sa parasim zona asta si sa ne uitam la lucruri concrete.

Uita-te la oamenii din jurul tau. Uita-te la cei care au realizat lucrurile la care tu inca tanjesti. Uita-te la cei care au reusit desi aveau mai putine resurse decat tine si chiar in situatii in care totul parea pierdut ( daca nu ai vazut inca astfel de exemple inseamna ca nu ai vaut nimic ).

Daca ei au putut sa faca lucrurile alea, oare asta nu inseamna ca ar putea si altii sa faca acelasi lucru (inclusiv tu )?

Eu cred ca raspunsul este evident si nu poate fi negat de nimeni. Si asta este motivul pentru care ne este rusine.

Asta-i motivul pentru care si mie imi este rusine. Stiu ca sunt capabil sa fac multttttttt mai mult decat am facut pana acum, dar cu toate astea imi dau voie sa-mi gasesc scuze  pentru ca imi este rusine sa-mi recunosc ca totul tine doar de mine si ca obstacolele care-mi stau acum in cale sunt cu siguranta mai mici decat alte obstacole pe care altii mai bravi ca mine le-au avut de trecut.

Dar… acum ca mi-am recunoscut pacatele ( asta e primul pas ),  cred ca e timpul sa trec la urmatorul pas si sa fac ce am de facut ca sa scap de rusine.

Tie iti este rusine? Si daca da, de ce?

Cu drag,

Paul Melinte