Zilele astea am publicat un articol in care voiam sa demonstrez ca toti avem greutati, dar asta nu inseamna ca trebuie sa cedam in fata lor.
Ba din contra, trebuie sa intelegem ca un numar mare de esecuri se traduce printr-un numar mare de incercari.
Si asta este grozav, pentru ca singurul lucru pe care il putem face pentru a ne asigura ca la finalul jocului vom iesi victoriosi, este sa incercam pina reusim.
Desi nu mi-a fost deloc usor sa-mi expun slabiciunile in fata tuturor, am simtit ca este datoria mea sa transmit acel mesaj.
Si din cate am observat a fost bine primit, cu excepția unui domn care sub protectia anonimatului, s-a gandit ca ar fi bine sa-mi spuna ca este “mult bullshit”, iar eu m-am tampit de tot.
Cand am citit comentariul, m-am suparat…pentru vreo doua secunde doar. 🙂
Din fericire mi-am dat seama rapid ca nu are niciun rost, asa ca mi-am revenit.
Omul ala avea mult venin in el, iar singura modalitate prin care se poate descarca este injurand oameni necunoscuti pe internet.
Daca nu ar fi facut-o, ar fi trebuit sa-si recunoasca propriile neajunsuri.
Iar asta poate fi prea dureros pentru unii oameni.
Dupa cele doua secunde de suparare, mi-am adus aminte ca toti oamenii sunt buni, dar din pacate lipsurile ii determina pe unii sa se poarte ca niste “vipere”.
Cand spun vipere nu o fac ca sa-i jignesc, ci ca sa intelegi cat de otravitoare pot fi cuvintele cu care noi ne jucam.
Din pacate, probabil ca de la mine, domnul respectiv a plecat si i-a atacat si pe altii.
Sau poate ca a plecat chiar la una dintre “crescatoriile de vipere” ( sau de “destepti” cum le spuneam candva ), ale caror rost nu l-am inteles pina acum.
Adevarul este ca pina acum nu i-am inteles pe oamenii astia care se plimba de pe un site pe altul si injura/barfesc pe cei care nu sunt ca ei.
Pe langa faptul ca mi se pare urat si nociv pentru societate, mi se parea contraproductiv sau chiar prostesc sa pierzi timpul asa.
Nu stiu daca stii, dar sunt sunt bloguri care au zeci sau sute de comentarii rautacioase la fiecare articol in parte. Acum inteleg de ce oamenii citesc si comenteaza astfel de bloguri.
Sa nu crezi ca mi-am schimbat parerea si zic ca este un lucru bun, dar a început sa-mi fie mila de ei.
Acesti oameni au nevoie de ajutor, ca noi toti de altfel, dar nu sunt pregatiti sa il primeasca pentru ca le este frica.
Cei care cunosc cat de cat animalele stiu ca multe dintre ele ataca de frica.
Cred ca desi comparativ cu animalele, noi oamenii am evoluat, nu am renuntat la toate “programele” care ne-au ajutat sa supravietuim.
Programul “ataca sau vei fi atacat” ruleaza inca destul de frecvent si la omul modern.
Iar cel mai intelept lucru pe care il poti face daca ai ghinionul sa dai peste un astfel de om, este sa il lasi in pace si sa pleci mai departe.
Nu are rost sa ripostezi. Indiferent ce i-ai spune, nu vei face altceva decat sa-l intarati mai tare.
Eu asa incerc sa fac, dar sunt curios: tu cum reactionezi in cazuri din astea?
Cu drag,
Paul Melinte
