9 Moduri în care convingi oamenii să cumpere de la tine în vreme de criză

ana2

Chiar dacă e criză, nu e sfârșitul lumii. Banii există  doar că sunt mult mai puțini. Și panica nu ține de foame. Și nici nu plătește facturile.

Da, este adevărat că zilele acestea ne confruntăm cu panica – coronavirus, carantină, pandemie etc…Va mai dura ceva, nu știm cât, însă după o vreme, lucrurile vor începe treptat să se și miște din nou.

Mașinile se vor strica și vor trebui reparate, cumpărăturile vor trebui făcute, hainele vor fi din nou achiziționate, clădirile vor fi din nou construite și reparate etc… Sigur, va fi o încetinire semnificativă economică. 

Ce este important însă e că există bani. Nu la fel de mulți ca înaintea crizei, dar există și încet, încet se deblochează și panica se diminuează.

Care sunt cele mai grave greșeli de marketing pe care le comit antreprenorii și managerii în astfel de momente?

  • Nu au o imagine clară asupra ce-și doresc
  • Nu își stabilesc obiective măsurabile
  • Nu își cunosc suficient de bine clienții sau publicul țintă
  • Nu investesc în marketing pentru că nu știu să măsoare rezultatele
  • Dacă investesc, nu măsoară rezultatele și nu îmbunătățesc continuu campaniile de marketing

Care sunt cei mai importanti pași pentru elaborarea unei strategii eficiente de marketing online?

1. Concentrează-ți în fiecare zi atenția pe ceea ce trebuie să faci ca să supraviețuiești

Nu băga în seamă vocile care îți spun că nu vei reuși! Caută informațiile clare, care sunt verificate și reverificate de experiența ta și a celor în care ai încredere. Nu te mai amăgi singur cu lucruri vagi și greu de măsurat.

Dacă ți-ai clarificat lucrurile cât se poate de bine, concentrează-te pe ceea ce poți face tu personal și ceea ce poate face firma ta ca să ieși din dificultate. 

Gândește-te la câțiva pași care te-ar putea duce mai aproape de ceea ce îți doreșți să se întâmple. 

2. Înfruntă-ți fricile!

Oricare ar fi îngrijorarea pe care o ai, ridică-te și înfrunt-o, acum. 

La baza oricărei frici, există o cauză pentru care frica există și simplul fapt că o conștientizăm, ne va poziționa diferit.

  • Mai puțin de 5% din ceea ce ne provoacă teamă este rezolvabil într-un fel sau altul.
  • Alți 5% din ceea ce ne temem este în afara oricărui control pe care l-am putea avea.
  • Restul de 90% din ce ne face să ne fie frică nu există în realitate și nici nu va exista vreodată!

Asta înseamnă că îți poți schimba percepția asupra evenimentelor sau consecințelor lor: poți să le vezi doar ca pe alte provocări care ți-au ieșit în cale. 

Mai mult, cred că poți face încă un pas: să le transformi în obiective personale! 

Frica este cel mai bun prieten dacă înțelegem cum să ne poziționăm față de ea, ce avem de învățat din frică și cum să generăm curaj. Dar prima abilitate ce o avem de învățat este să o observăm.

3. Crește semnificativ prezența ta și a activității tale în online

Folosește marketingul prin conținut

Dacă vrei să îți promovezi afacerea într-un mod care să te diferențieze de concurență, să creezi relații pe termen lung cu clienții tăi și să îți mărești vânzările, toate acestea într-un mod eficient, atunci content marketing-ul este pentru tine.

În marketingul prin conținut, conținutul vinde. Oamenii vor cumpăra de la tine pentru că i-ai ajutat, pentru că le-ai transmis senzația că te pricepi la domeniul tău, că știi despre ce vorbești.

Organizează evenimente online – Webinarii și Seminare

Dincolo de evenimentele fizice, evenimentele online, de genul webinarii, adică seminarii ținute online, ne pot ajuta să ajungem la mult mai mulți oameni, fără a ne îngrijora de limitele geografice.

Dacă până acum nu ai organizat nici un eveniment, îți recomand să încerci unul pentru compania ta. Fie că ajuți oamenii să înțeleagă mai bine noile modificări legislative, noua abordare din industrie, noile tendințe etc., oferă-le valoare și vei vedea cum asta va ajuta compania ta să crească.

Dă oamenii pe spate oferindu-le conținut de 10 ori mai bun decât există pe piață

Da, ai citit bine… de 10 ori mai bun. Știu, poate îți trece prin minte că asta înseamnă că e de 10 ori mai greu să faci acest lucru.

Stai liniștit, nu tot timpul e de 10 ori mai greu să faci ceva de 10 ori mai bun. Este nevoie doar e o abordare diferită și de puțină creativitate.

  • Adună date interesante despre industria ta sau a clienților tăi
  • Prezintă informația într-un mod nou
  • Treci dincolo de suprafață și intră în detaliile care contează
  • Vocea ta contează

Atunci când investești timp, când scrii ceva mult mai bun decât orice a fost scris, când acorzi atenție detaliilor, când le arăți oamenilor pas cu pas cum să facă un lucru, conținutul tău va atrage atenția și va fi dat mai departe.

Promovează-ți gratuit site-ul pe Google prin SEO de calitate

Spre deosebire de alte metode de promovare online, optimizarea SEO este printre cele mai sustenabile. Odată ce ai ajuns în topul rezultatelor, este relativ ușor să te menții acolo și ai zilnic trafic gratuit către site-ul sau blogul tău.

Folsește-te de Social Media corect

Când vorbesc despre social media marketing în România mă refer la Facebook și Instagram.

Dacă înțelegi cum funcționează Facebook, poți crea video-uri care devin virale și astfel te ajută să devii cunoscut în rândul publicului tău țintă.

Răspunde întrebărilor de pe grupuri

  • Putem răspunde întrebărilor de pe grupuri de Facebook relevante pentru domeniul nostru.
  • Putem răspunde la întrebări pe diferite forumuri relevante. Putem lăsa și răspunde la comentarii pe diferite bloguri.
  • Putem scrie articole de tip guest post pentru bloguri și site-uri din industrie.
  • Putem crea prezentări pe care să le publicăm pe Slideshare.

Toate aceste idei ne permit să ne folosim de vizibilitatea, traficul și încrederea pe care le au alte branduri sau platforme și să le răspundem oamenilor la întrebări acolo unde le este lor mai confortabil să le adreseze.

Astfel îi putem atrage, ușor, ușor, către brandul nostru. Dar, nu uita, fii util!

Răspunsurile superficiale nu îți vor aduce niciun beneficiu.

Creează conținut video

Statisticile arată că în viitor mare parte din timpul pe care îl vom petrece online va fi urmărind video-uri.

Viteza internetului crește, instrumentele pentru crearea acestui tip de conținut devin mai accesibile, video-ul ne angrenează mai multe simțuri față de un text scris sau de o imagine.
Dacă vrei să rămâi relevant în viitor, trebuie să te pregătești și să investești în această formă de conținut. În momentul de față, cele mai mari platforme video care contează sunt YouTube, Facebook, Tik Tok, Instagram.

YouTube încă este regele, dar video-urile pe Facebook sau Tik Tok, în special cele care ating o coardă emoțională, pot ajunge la foarte mulți oameni într-un timp foarte scurt.

Creează-ți propria comunitate

Se întâmplă un lucru magic în momentul în care pui clienții actuali în același loc cu cei potențiali: dacă i-ai ajutat pe primii, aceștia, la rândul lor, îi vor ajuta pe cei din urmă, lăudându-te și pe tine în proces. Este în natura umană să întoarcem un gest care ni s-a făcut.

4. Încurajează oamenii să te recomande prin folosirea recompenselor

Spre deosebire de concursuri, recompensele încurajează diferite comportamente. Acestea pot fi folosite atât pentru a aduce clienți noi, cât și pentru educarea celor existenți.

Recompensa oferită trebuie să ne coste cât mai puțin, dar să fie considerată valoroasă pentru client, care să nu perceapă cerințele (parcurgerea unor pași, oferirea contactelor) a fi costisitoare.

Atunci când vorbim de folosirea produsului pentru atragerea de clienți și de marketing cu buget redus sau chiar zero, vorbim practic de viralitate și de recomandări.

Deși poate avem impresia că un produs devine viral sau nu, de fapt viralitatea poate fi construită.

Există câteva principii fundamentale care stau la baza acesteia:

  • Ai nevoie de un produs bun
  • Utilizatorii/clienții trebuie să aibă o experiență plăcută
  • Dincolo de faptul că produsul are o utilitate intrinsecă, acesta trebuie să poate fi ușor de folosit de către clienți, aceștia să înțeleagă ușor cum îi ajută
  • Recomandarea să vină natural
  • Scopul este să faci partea de invitație/recomandare/distribuire să vină natural în folosirea produsului

5. Crează produse/servicii conexe pe care să le oferi ca bonus cumpărătorilor

Ideea de bază este de a găsi ceva util pe care să-l poți oferi oamenilor. Internetul este plin de ebook-uri și alte documente care stau nedeschise.

Dacă vii cu un instrument, dacă ai o strategie foarte eficientă te poți face cunoscut și poți genera potențiali clienți.

Un astfel de instrument te poate face foarte cunoscut în industria ta sau în rândul publicului țintă. Și poate avea multe alte beneficii indirecte asupra eforturilor de marketing cum ar fi link-urile pe care le atrage, mențiuni în articole sau prezentări.

Oamenii sunt mult mai înclinați să prezinte unui prieten ceva gratuit decât ceva care costă. Odată intrați în contact cu instrumentul tău, oamenii vor dori să afle mai multe despre tine, să vadă ce altceva mai ai de oferit.

Poți face ca instrumentul tău să fie accesibil doar dacă oamenii îți lasă date de contact, cum ar fi un email. Iar ulterior poți menține legătura cu ei în acest mod.

Am pregătit pentru tine 2 e-book-uri – scrise de colegii mei de la Picasso Copywriting – care să-ți vină în ajutor în această perioadă, atât ca exemple din care să te inspiri, dar și ca informații care să te ajute să-ți crești afacerea și să ajungi mai ușor la clienții tăi.

7 tehnici de folosire a imaginilor în Facebook ads

 

Copywriting cu impact – Învață 5 reguli ale retoricii (folosite de marile branduri) și scrie texte cu impact

6. Crează servicii / produse cu aplicabilitate pe timp de criză

Companiile inteligente se adresează clienților și distribuitorilor pentru a afla unde sunt cele mai mari probleme cauzate de criză și cum pot ele participa pentru a le rezolva.

Spre exemplu, poate fi util – sau chiar necesar – să se extindă liniile de credit. Este posibil să fie nevoie să se ajusteze prețurile și ofertele pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor și dorințelor consumatorilor noi, cum ar fi stocarea anumitor produse sau concentrarea mai mult asupra livrării la domiciliu în cazul companiilor din domeniul bunurilor de larg consum.

Echipele de vânzări trebuie adesea realocate în acest scop.

Este importantă identificarea altor modalități pentru a stabiliza lanțurile de aprovizionare prin utilizarea stocurilor de siguranță, a surselor alternative și colaborarea cu furnizorii pentru rezolvarea blocajelor.

În cazul în care nu sunt posibile soluții rapide, să se co-dezvolte planuri, să se pună în aplicare soluții provizorii și să se comunice planurile tuturor părților interesate.

Este important să ne concentrăm pe intersecția dintre nevoile sociale acute și capacitățile noastre specifice – cu alte cuvinte, să ne trăim scopul.

7. Comunică mai des cu clienții sau potențialii clienți prin live-uri pe platformele social media și prin e-mail-uri

Dintre toate canalele de promovare de până acum, email marketing-ul este cel mai util în generarea de vânzări, în convertirea potențialilor clienți. Dacă ai o bază de date cu adrese de email de la clienți / foști clienți, persoane care s-au interesat de afacerea ta la un moment dat, este important să le trimiți e-mail-uri din când în când.

În mod normal, cei mai buni clienți sunt în general cei recurenți. Adică cei care cumpără de mai multe ori de la tine.

Dacă ai produse de calitate, e mai ușor să convingi pe cineva care a mai cumpărat de la tine, decât să convingi o persoană complet nouă.

Însă, pentru asta îți trebuie o strategie de comunicare cu clienții existenți. Adică îți trebuie o strategie de retenție.

Email-ul (newsletter) e doar un canal prin care se poate face retenție.

Ce poți face concret?

  • Implementează un newsletter periodic – săptămânal. Dar nu îl face doar cu vânzare directă
  • Implementează o campanie de postări pe Facebook
  • Implementează un program de notificări Push
  • Implementează un canal de Chat pe Facebook
  • Implementează o campanie de Remarketing care este (încă) foarte ieftină, de altfel
  • Fă live-uri pe platformele Social Media și oferă-le clienților tăi informații de interes pentru a-i ține aproape. În cadrul acestor live-uri poți chiar să-ți promovezi anumite servicii și produse după ce le-ai dat informații prețioase.

8. Asigură-te că ai mereu activă o campanie de retargeting / remarketing

Campaniile de retargeting/remarketing se referă la a arăta o reclamă unei persoane care ți-a vizitat site-ul sau a interacționat cu pagina ta de Facebook dar nu a cumpărat.

Probabil îți sună cunoscut: intri pe un website, te uiți la anumite produse, dar nu cumperi. Apoi îți continui timpul petrecut pe internet, intri pe Facebook sau pe alte site-uri și tot vezi reclame cu acel produs.

De unde știu că mă interesează…?

E foarte simplu, totul se face cu un simplu cod de urmărire instalat pe site. Acesta, prin intermediul politicii de Cookies a Google/Facebook, pe care tu ai acceptat-o, le permite specialiștilor în marketing să „te urmărească” cu aceste reclame.

9. Adu pe site-ul tău oameni pregătiți să cumpere prin Google Adwords

La fel ca SEO, și Google Adwords pare să nu mai fie la fel de „cool” odată cu explozia social media. Dar eficiența sa nu a scăzut, dimpotrivă, continuă să crească.

Studiile arată că pentru magazinele online, traficul venit prin motoarele de căutare tinde să fie din ce în ce mai mult din rezultatele plătite, nu din cele organice. Este pentru prima dată în mulți ani când procentul de click-uri pe anunțurile plătite din rezultatele motoarelor de căutare crește.

De ce să folosești Google Adwords?

  • aici concurezi doar cu competiția din industria ta
  • poți găsi mai ușor clienți pregătiți să cumpere

Atunci când oamenii caută produse ca al tău, când sunt conștienți de problema lor, este mai eficient doar să le răspunzi cererii.

Vrei să înveți cum să vinzi și cum să te promovezi online?

Învață de la profesioniști. Paul Melinte și Florin Cărbunaru sunt creatorii cursului „Picasso Copywriting” – Curs online de 6 săptămâni din care vei afla cum să te promovezi online, cum să scrii texte de vânzare, cum funcționează vânzările și multe altele.

Acum ai posibilitatea de a te înscrie la acest curs unic și interactiv, în care instructorii sunt alături de tine la fiecare pas. Înscrierile în seria a 4-a se închid duminică, 29 martie 2020.

Cursul este online, deci îl poți parcurge în această perioadă că tot avem acum timpul liber și are un preț foarte convenabil în comparație cu valoarea pe care o aduce.

Află mai multe despre Picasso Copywriting

Distribuie:

Scris de:

Explorează și alte subiecte similare:

Abonează-te la newsletter! Nu facem spam, primești doar cele mai utile informații. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *