Sunt pasionat de dezvoltare personala cam de pe vreme cand imi faceam primul buletin . Adica de vreo cinsprezece ani incoace.
Nici nu imi vine sa cred ce mult timp a trecut de atunci.
Cu toate astea, daca si tu ai acest microb, ce am sa-ti spun acum, nu cred ca o sa-ti placa prea mult.
Devoltarea personala produce ratati!
Si daca nu esti unul/una dintre ei deja, imi pare rau sa-ti spun, dar ai mari sanse sa ajungi asa.
Stiu ca esti confuz/a, stiu ca esti nervos/nervoasa, stiu ca sunt sanse mari sa inchizi acest articol chiar acum si sa nu mai revi niciodata pe acest blog.
Dar te rog… nu o face!
Promit ca am sa-ti spun ceva foarte important si promit ca iti voi vorbi din inima.
Asa cum iti spuneam, acum mult timp am prins “microbul” dezvoltarii personale.
Din clipa in care am deschis prima carte de dezvoltare personala, soarta mi-a fost pecetluita.
Nu m-am mai oprit niciodata din a visa ca voi avea popria afacere, ca voi ajuta foarte multi oameni sa-si implineasca visurile, ca voi calatori in toata lumea, ca voi scrie carti si asa mai departe.
Visam ca un nebun si in ochii unora… chiar asta eram.
Nu si in ai mei.
Prin oricate esecuri as fi trecut, eu intotdeauna imi spuneam ca totul va fi bine.
Si erau semne ( slabe ce-i drept ) care ma faceau sa cred ca am dreptate.
Ieri am primit unul dintre cele mai puternice semne in acest sens.
Dupa aproape un an jumate de cand am deschis acest blog, dupa ce am invatat aproape zillnic cate ceva despre blogging sau online marketing, dupa un an si ceva de cand scriu pe blog ( uneori mai des, dar de cele mai multe ori mai rar ), dupa atata timp… in sfarsit blogul a dat semne de crestere.
Aproape 1900 de oameni au citit ieri acest blog. Cam de cinci ori mai mult decat in mod normal.
Avand in vedere ca toate planurile mele de viitor au legatura cu acest blog, iti dai seama ca traficul este vital pentru mine.
Probabil ca iti inchipui acum ca sar in sus de bucurie.
Ei bine, nu-i chiar asa, caci pentru acel trafic am platit un pret tare scump.
Stii ca iti spuneam mai devreme ca dezvoltarea personala produce ratati?
Daca stam sa judecam dupa standardele societatii, atunci exact asta a facut dezvoltarea personala din mine.
Ce mi-a făcut dezvoltarea personala.
In 2010 datorita dezvoltarii personale mi-am dat demisia din armata.
Demisia asta a venit dupa aproape cinci ani de zile in care uitasem de dezvoltare personala. Cinci ani in care nu am facut decat sa fac datorii, sa ma chinui si sa sper intr-un viitor mai bun.
Au fost cinci ani grei, dar au fost si multe clipe foarte placute, caci mare parte din ei am avut avut-o alaturi pe Andreea, iubita mea.
Dupa astia cinci ani, au urmat trei ani un pic mai buni.
Parea ca in sfarsit vom începe sa culegem roadele dezvoltarii personale.
Dar cum dezvoltarea personala presupune o continua evolutie, nu m-am multumit cu atat si am schimbat iar directia.
De data asta doream sa-mi urmaresc adevaratele visuri.
Usor, dar sigur, blogul si visurile mele au trecut pe primul loc, am inceput sa neglijez activitatea care imi asigura traiul, pina cand am ajuns in punctul in care am decis sa o opresc de tot.
A fost usor? Nu! A fost si este al dracu’ de greu! Mai ales financiar.
Desi imi era frica sa recunosc, banuiam ca este foarte posibil ca la un moment dat sa ajung un ratat ( conform standerelor societatii, bineinteles ).
Nu am casa, nu am masina, nu am servici, nu am bani, nu am un laptop si nu mai am net ( decat pe telefon ).
Si ca sa fiu sigur ca le-am ratat pe toate, nu mai am nici ce aveam mai drag.
De ce toate astea?
Din cauza ca am crezut foarte mult in dezvoltarea personala.
Dezvoltarea personala m-a invatat sa-mi urmaresc visurile pună la capat.
Indiferent de costuri si consecinte.
Iar eu exact asta am facut. Si am platit si platesc in continuare pentru visurile mele.
Doar ca… am uitat ca nimeni altcineva n-ar trebui sa platesca pentru visurile mele.
Da, ai putea spune ca am ratat in toate, dar singurul meu regret este ca nu am ratat de unul singur.
Nu vreau sa fac rau nimanui si cu atat mai putin n-am vrut sa fac rau celei mai importante persoane din viata mea.
Adevarul este ca eu cred ca nu sunt un ratat asa cum societatea m-ar putea cataloga.
Faptul ca o persoana draga mie a suferit pentru visurile mele, este de fapt singura mea ratare.
In rest, toate acele ratari nu au fost de fapt decat incercari si lectii de viata.
Iar atunci cand imi voi atinge visurile, o voi face tocmai datorita lor.
Dezvoltarea personala inseamna incercare si eroare.
Nu exista incercari fara esecuri, iar daca nu ai esuat înseamna ca nici macar nu ai incercat.
Asta este adevaratul esec dupa parerea mea.
Dar da, daca te iei dupa rezultatele intermediare si modul in care societatea le percepe, dezvoltarea personala produce ratati.
Adica oameni care incearca si gresc pina reusesc!
Si sunt dispusi sa plateasca pretul!
Ce am de gand sa fac de acum încolo?
Cum voi trece peste toate astea?
Cum se va transforma “ratatul” intr-un om de succes?
La toate astea voi incerca sa raspund de maine.
Pina atunci, ca visul meu sa reziste mai departe, am nevoie de o mana de ajutor de la tine urgent!
Un like, un comentariu, un share… orice gest conteaza acum. Mai ales ca imi va fi aproape imposibil sa ma mai promoez de unul singur, la fel ca pina acum.
Desi, asa cum o cunosc, probabil ca nu o sa-l citeasca niciodata, dedic acest articol celei fara de care nu as fi fost astazi acelasi om.
Later edit:
Se pare ca l-a citit. 🙂
Suntem din nou impreuna.
Si am rezolvat si cu netul. 🙂
Va multumesc mult!
Cu drag si dragoste,
Paul
16 Comments
dezvoltarea personala e un proces in 5 timpi. afla,citeste, invata, trage concluziile, actioneaza. probabil ca te-ai oprit la pasul 3 sau 4.
pe de alta parte dezvoltarea produce ratati tocmai in sensul in care conform normelor societatii “nu mai esti cool”. si nefiind cool nu mai ai aceleasi obiective de “coolness” cu persoanele apropiate. si vei pierde unele dar vei castiga altele mult mai bune si mai aproape de transformarea de acum.
however – think, plan, act.
Vasile “problema” consta tocmai in faptul ca nu m-am oprit la primii pasi. Atâta timp cat stai in patratica ta esti “in siguranta”. Dar oare asa sa fie?
eu te-am descoperit tarziu. Sunt inca la nivelul “surcelelor” ; mai am , zic eu, mult pana la lemnele mari de pus pe foc si titlul acestui articol m-a speriat oarecum. Dar dupa ce l-am citit sunt sigura ca dezvoltarea personala NU produce ratati. Tu esti exemplul 🙂 lucrul care conta cel mai mult pt tine, s-a rezolvat pana la urma… fiecare alege CAND si DACA iese din patratica lui si felul in care o face… Multumesc mult pt articol. Imi place sa mai citesc si ca “sa cazi e normal, sa ratezi e normal, sa gresesti e normal, sa mai calci in strachini e NORMAL” . Altfel, ajungeam sa cred ca-s o ratata (exagerez!) .Da-i inainte Paul! Ce-am citit pana acum la tine imi place! Multumesc si mult succes in continuare (y)
Stii…in oamenii din jurul nostru se reflecta nivelul la care ne aflam noi. E clar ca fata nu mai putea tine pasul. Tu ai “crescut” mai mult in acesti ani si atragi deja in viata ta persoane aflate pe alte trepte de evolutie. Relatia asta nu ar fi avut viitor, mai devreme sau mai tarziu ea ar fi plecat, oricum. Multumesti pentru ceea ce a fost si mergi mai departe.
Dezvoltarea personala nu are nicio vina.
Parerea mea este ca ceea ce ti se intampla acum este sutul care te va propulsa mult mai sus. Sa fii singur este uneori cel mai bun lucru care ti se poate intampla. Toata energia ta va fi canalizata pentru implinirea visului tau.
In momentul in care tu vei fi multumit cu tine si de tine pe toate planurile vei atrage in viata ta o persoana aflata la acelasi nivel de evolutie cu tine.
Poate ca aveai nevoie sa ajungi foarte jos pentru a ajunge apoi foarte sus.
Tot raul este spre bine, crede-ma!
Da Raluca, dezvoltarea personala nu are nicio vina. Exprimarea mea s-a vrut ironica. Si nici fata nu are. Nu cred ca are legatura cu nivelul ei de dezvoltare. Ideea este ca nu m-am concentrat decat pe ce voiam eu. Dezvoltarea personala inseamna sa inveti din greseli, iar eu asta fac acum. Ce am vrut sa transmit este ca dezvoltarea personala te poate duce la un moment dat in cel mai jos punct posibil ( asa cum ai spus si tu ). Dar asta este ok pentru ca face parte din proces. De acolo poti doar sa urci. Important este sa-ti inveti lectiile, sa nu renunti si sa mergi mai departe. Si eu asta fac! Multumesc pentru comentariu! 🙂
Eu credeam ca titlul e pe bune. Si… inca cred.
Nu am cunoscut pana acum om preocupat de dezvoltare personala care sa fie… well… dezvoltat personal. O fi, dar eu nu l-am vazut.
Dezvoltarea personala trebuie sa vina din interiorul tau. Daca citesti carti pe tema asta si mergi la seminarii nu faci decat sa te amagesti singur.
Cristi, dezvoltarea personala este un proces asa ca daca vrei sa judeci nivelul acelor oameni, ar trebui sa-i cunosti si cum erau înainte de a avea aceasta pasiune. Întrebare: de ce crezi ca au ajuns la aceasta preocupare? Cat despre cartile de dezvoltare personala, nu sunt o solutie minune si nu pot face treaba in locul tău, dar credeam ca pot fi de mare ajutor.
Pai, pe cei din jurul meu ii cunosc si inainte de a fi pasionati de dezvoltare personala si sunt aceeasi oameni, de aici am tras concluzia doar.
Cred ca dezvoltarea personala asa cum e ea acum la moda = sa citesti carti/articole + sa mergi la seminarii e la fel cu a lua pastile atunci cand esti racit. Nu te fac bine, ba chiar unele iti fac rau, dar e mirajul acela ca daca ai luat pastila o sa iti treaca, daca te preocupi de dezvoltarea personala inseamna ca ai sa te si dezvolti. Nimic mai fals. Nu am nimic cu dezvoltarea personala in sine, dar ceea ce numim acum dezvoltare personala numai asta nu e. Au inlocuit oamenii basmele si legendele cu povesti de dezvoltare personala; citesti despre ce a facut unul si altul, cat de buni au devenit, dar tu stai si nu faci nimic… citesti in continuare sperand ca o sa ti se intample si tie lucruri bune, cand ar trebui sa lasi cartile jos si sa faci ceva… orice..
Mi-a placut articolul si bine punctat, sincer sunt mult mai tanar, dar merg pe acelasi principiu, sunt expus la riscuri (desi consider ca orice om ar trebui sa riste ceva mai mult) si nu pot spune ca regret ceva din ceea ce am urmarit pana acum.
La fel cum crestem fizic, asa crestem si psihic, spiritual, emotional etc. Singura diferenta este ca, in timp cresterea fizica nu depinde de noi (nu este alegerea noastra), cresterea interioara depinde in mare masura de noi. Iar daca am ales sa crestem si in interioar nu putem sa dam vina pe aceasta crestere niciodata….este la fel ca si cand am da vina pe faptul ca am crescut si nu numai suntem copii.
Paul sa stii ca eu am incredere in tine ca o sa reusesti, intr-un fel sau altul. Te felicit pentru curajul pe care l-ai avut publicand acest articol, multi bloggeri din lumea dezvoltarii personale nu isi arata momentele grele, pentru a pastra ‘o imagine publica buna’.
Parerea mea este ca tot efortul tau o sa se vada la un moment dat si in plan material.
Pana atunci nu te descuraja, sunt multi oameni care te sustin, chiar daca o fac doar virtual. Asta inseamna ca i-ai atins prin articolele tale si atitudinea ta.
Mult succes! Sunt sigur ca esti la un pas de a reusi.
Multumesc mul, Dragos! 🙂
1)Poate ca pur si simplu asta a fost scopul tau pe pamant. Sa suferi indeajuns de mult incat sa intelegi ca tu meriti o viata normala si nimic mai mult. Totusi, poate doar n-ai ales sa inveti de la cine trebuie. Eu folosesc ca inspiratie pe: Robin Sharma, Tony Robbins, John Maxwell, Bruce Lipton.
2) Eu consider ca fiecare incercare/lovitura pe care o primit de la viata e de fapt un semn ca noi mergem pe drumul cel bun si ca trebuie sa depasim acea etapa pentru a deveni puternici ( Hey, I’ve got this disease, BUT I have to cure somehow because later on in my life I will encounter something for which I’m not yet prepared.)
3) De asemenea, eu consider ca daca as fi pus deodata pe o pozitie foarte inalta, as rata, pentru ca lectiile mele de viata inca nu m-au facut capabil sa fata unei asemenea responsabilitati. ( NU INCA) Si nu as da vina dezvoltarii personale ca nu sunt eu inca capabil de un asemenea lifestyle.
4) Aici s-ar putea deja sa ma consideri arogant si sa nu iti placa ce urmeaza sa spun, insa tipul asta Robin Sharma m-a invatat ca orice fac, trebuie sa gasesc o cale sa fac acel lucru sa fie placut. In asa fel incat sa pot vorbi cu pasiune despre cat de important este lucrul respectiv pentru mine. Spre exemplu daca as fi lucrat in armata, as fi incercat sa imi adaptez un stil de viata nou incat sa pot fii un lider la locul de munca si toti sa fie uimiti de energia pe care o eman.
Victor, mutumesc mult pentru idei si sfaturi. Citesc si ma inspir si eu de la o buna parte din oamenii pe care i-ai mentionat la punctul unu si de aceea ma mira un pic prima parte a afirmatiei tale. Oricum… probabil ca ai luat vorbele mele “mot a mot” si nu ai inteles foarte bine ce am vrut sa transmit.
Insa sunt de acord cu ce spui tu la punctele doi si trei si chiar asta incerc sa transmit si eu. Cat despre armata… daca ai fi lucrat acolo ai fi inteles ca nu tot ce scrie in carti e valabil si in lumea reala. Daca ai fi facut ceea ce spui, ai fi constat ca “esti luat de prost” si ti se inmultesc sarcinile, dar nu si “laudele”. Crede-ma… am trecut prin asta. Chestiile pe care noi le consideram normale si de bun simt functioneaza doar intr-un sistem curat.
Pai ???? si ???? gata ???? eu tot asteptam vesti . . . . . . . . . ce ai facut ??? ai cerut-o ???? ce a spus ??? iar vrei sa o pierzi ??? nu ti-a venit mintea la cap ??? :))) glumesc. . . . ma bucur ca v-ati impacat ! asta e un lucru minunat !
Multumesc! 🙂