Ray Dalio, unul din cei mai mari investitori din lume, spune în „Principii” că sunt două mari obstacole ce ne împiedică să luăm decizii mai bune: ego-ul și unghiurile moarte.
Atunci când crezi că le știi pe toate și nu ești conștient că ai putea greși sau ai putea învăța cum să faci lucrurile mai bine, e greu să iei decizii corecte.
Iar viața pe care o trăiești este rezultatul cumulat al deciziilor pe care le iei.
Din acest motiv am luat decizia ca de acum încolo să scriu zilnic un jurnal de antreprenor pe care îl voi face public aici, pe blog, dar și pe email.
Pe lângă asta voi înregistra măcar odată la câteva zile și video pentru canalul meu de YouTube.
Deja am 2 episoade filmate în mijlocul naturii, cel de mai jos și încă unul ce va fi postat săptămâna viitoare.
De ce fac asta și ce voi povesti în „Jurnalul de antreprenor”?
Hai să începem cu ce voi povesti.
În acest moment am mai multe proiecte în derulare:
- Tikaboo și tot ce fac alături de colegul meu Florin Alexandru (includ aici și „Profa de mate”, dar și editura și tipografia Tikaboo ce o să aducă pe piață cele mai bune cărți de parenting din lume);
- O agenție de copywriting și digital marketing (dă-mi un email dacă ai nevoie de astfel de servicii și ai un business deja funcțional) care lucrează acum doar pentru clienții veniți din recomandări;
- „Picasso Copywriting” – probabil cel mai vândut curs de copywriting (doar ce am deschis înscrierile la seria #14);
- Prima tabără de Ultraprenoriat (concept inventat de noi) din lume ce se va ține pentru prima dată între 28 iulie și 1 august la munte;
- Un tech startup ce va revoluționa modul în care se fac afacerile. Acest start-up va deveni principalul meu proiect deoarece mi-am propus să-l transform într-o companie de cel puțin 1 miliard $ (evaluare) în următorii 5 – 10 ani.
După cum se poate vedea, nu prea am timp să mă plictisesc. Mai ales că vreau să rescriu și „Lasă Vrăjeala” și mai am în lucru încă o carte.
Revenind la proiecte, când faci atât de multe lucruri cu siguranță ai multe unghiuri moarte (adică îți scapă informații) deoarece nu ai suficient de mult timp să analizezi în profunzime toate aspectele.
Dar în același timp înveți foarte mult, căci nu ai cum altfel.
Așa că am decis să scriu acest jurnal din următoarele 4 motive:
- Să mă oblig să analizez constant ce fac bine și ce nu;
- Să dau mai departe ce învăț;
- Să mă expun la feedback din partea celor care mă citesc/ascultă;
- Să-mi cresc brandul personal și să-mi promovez proiectele.
După cum se poate vedea, în mare parte motive „egoiste”. 🙂
Nu o fac pe sfântul aici, căci până și dorința de a da mai departe ce învăț ascunde în spate tot o nevoie a mea: nevoia de a simți că fac ceva care contează.
De ce îți spun toate astea?
Deoarece, cum am spus mai devreme, plănuiesc să scriu în fiecare zi cel puțin pe mail. Direct sau indirect, evident că îmi voi promova produsele, dar voi încerca să ofer și cât de multă valoare pot.
Pentru o parte din cei care mă citesc, asta este probabil o veste foarte bună. Pentru cei mai mulți, probabil că un email zilnic va fi prea mult.
Așadar, dacă vrei să fii printre primii care primesc acest jurnal, te poți abona le newsletter-ul meu apăsând aici.
Și dacă tot am vorbit de „Principii” , o carte genială pe care o recomand tuturor, am decis ca în fiecare mail să încerc să pun și eu un scurt principiu pe care l-am învățat în călătoria mea. Începem azi cu…
Pricipiul #1: Jocul pe care îl joci este cel puțin la fel de important ca nivelul de performanță la care ajungi. Sau chiar mai important.
Gândește-te un pic… Ce ai prefera? Să fii cel mai bun jucător de squash din lume sau cel mai bun jucător de tenis?
Sporturile se aseamănă, dar în vreme ce Ramy Ashour, cel mai bun jucător de squash din lume, are o avere de 10 milioane $ și majoritatea jucătorilor de squash nu câștigă mai nimic, Roger Federer are o avere de 450$ milioane de $ și sunt mulți jucători de tenis, departe de a fi #1 care au câștigat mult peste 10 milioane $.
În trail running, spre exemplu, cel mai mare premiu la un concurs este de 10.000 $. Și doar un om ia banii ăștia. Iar ca să îl câștigi trebuie să te antrenezi minim 8 ore/zi. Compara asta cu premiul dintr-un concurs mare de tenis, cu salariul un fotbalist de top sau cu banii care se câștigă în formula 1 sau în golf.
La fel e și în antreprenoriat…
Sunt mulți antreprenori muncitori și extrem de inteligenți care câștigă sub potențialul lor deoarece nu joacă jocul cel mai bine plătit.
Adică sunt într-o piață în care fie nu sunt suficient de mulți bani, fie e prea aglomerată.
Un ultraprenor în schimb, se uită cu atenție la care e cel mai bun joc pe care îl poate juca și abia apoi încearcă să devină top performer în acel domeniu.
E o lecție pe care eu am învățat greu și de aceea construiesc acum această companie tech.
Dar mai multe vorbim despre asta în tabăra de Ultraprenoriat.
Spor în toate și ne auzim în articolul viitor!