A facut Simona Halep ceva pentru romani si Romania?
Eu zic ca DA si cred ca de abia de acum incolo poate face mai multe.
Dar pentru asta conteaza foarte mult modul in care va fi spusa povestea ei.
Avem nevoie de performeri si nu de martiri!
sursa foto: Jan Luykens
De aceea, ieri am scris si eu un articol despre ea.
Intentia mea era sa arat ca desi performantelele de genul asta se obtin “cu sudoare si sange”, adevaratele sacrificii sunt facute de milioane de oameni ca mine si ca tine, zilnic… chiar in fata noastra.
Oamenii obisnuiti isi sacrifica si ei viata, dar ei nu primesc nimic in schimb.
Sa dai ceva si sa nu primesti nimic, asta-i adevaratul sacrificiu.
Si situatia asta trebuie sa inceteze!
Avem nevoie ca tot mai multi oameni sa o ia pe Simona drept un exemplu!
Imi doream ca omenii sa inteleaga ca sa muncesti acum pentru a trai pe viitor mai bine, nu este un sacrficiu ci o alegere desteapta.
Sa alegi “confortul” de a nu face nimic acum… inseamna sa-ti sacrifici viitorul!
Cu un titlu mai putin inspirat si oameni prea putin dispusi sa gandesca dincolo de titlu si altfel decat o fac de obicei, nu am reusit sa ma fac prea bine inteles.
Ideea era ca daca vom face din Simona un “martir”, da oamenii o vor admira mai mult decat daca am spune ca nu a facut sacrifici atat de mari, dar nu o vor lua drept model!
In sensul ca nu vor face ca ea ( si ma gandesc in special la tineri, caci tinerii construiesc viitorul tuturor ).
Singurii care castiga din treaba asta sunt cei care le popularizeaza ( bloggerii si presa ), caci oamenii adora povestile de genul asta, chiar daca ei nu sunt dispusi sa faca ( constient ) aceleasi sacrificii.
De ce nu o vor lua oamenii pe Simona drept model daca spunem ca s-a sacrificat?
Pentru ca sacrificiu inseamna durere, iar oamenii toata viata lor fac un singur lucru: fug de durere si cauta placere!
Pe 15 august 1714 Constantin Brancoveanu a fost excutat la Istanbul de catre turci impreuna cu cei patru baietii ai sai.
Brancoveanu a privit cum capetele copiilor sai zburau retezate de sabie chiar in fata, dar a refuzat sa renunte la religia crestina si sa faca astfel pe plac turcilor.
Nu s-a induplecat nici cand baiatul cel mic, ultimul executat, s-a speriat si l-a rugat cu lacrimi in ochi sa-l lase sa-si schimbe religia.
Da, biserica la canonizat, dar oare a devenit el un model pentru noi toti?
Oare suntem dispusi sa facem acelasi lucru?
Eu zic sa lasam vrajeala deoparte si sa recunoastem ca n-am face asta, la fel cum nu suntem dispusi sa ne sacrificam pentru a face performanta!
Multi dintre noi se sperie si de mersul pe jos pina la magazin, apoi de o sabie care urmeaza sa-ti taie capul.
Dar pina la urma este ceva normal ( nu si partea cu mersul pe jos ).
Este adanc inradacinat in firea noastra sa fugim de durere si chiar daca stim ca pina la urma durerea nu va putea fi evitata, preferam sa o amanam in speranta ca poate printr-o minune vom scapa.
Vestea proasta este ca nu se va intampla asta.
Ba mai mult, cu cat amanam, cu atat durerea va fi mai mare.
Daca nu ma crezi, intreaba un dentist cati dintre noi merg sa-si trateze cariile inainte ca acestea sa devina extrem de dureroase.
De aceea, daca vrem ca oamenii sa ia exemplul Simonei, trebuie sa le aratam ca de fapt acum ii doare ( chiar daca ei spun ca nu ) si ca daca vor sa scape de durere si sa se bucure de “placere”, trebuie sa faca ce a facut Simona.
Atat am avut de spus si sper ca de data asta m-am facut mai bine inteles.
Cu drag,
Paul Melinte
