Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi dacă te-a trezi într-o dimineață și ai vedea că ai o afacere și/sau o carieră care-ți permite să trăiești oriunde vrei tu în lumea asta, fără să ai grija banilor sau a unui loc de muncă/business ce te ține blocat într-un singur loc?
Acum câteva zile am postat pe Facebook poză de mai jos în care ziceam ceva de genul: „am ieșit pe balcon și m-am trezit în rai”.
Nu știu dacă știi, dar de aproape 2 luni am decis să dau agitația din București pe verdele Brașovului și m-am mutat într-un loc în care am Brașovul la picioare și mă simt ca în Rai.
De ce am plecat din București? Pentru că pot. Pentru că… de ce nu?!
Am un business care nu mă ține legat de un loc anume și care îmi permite să locuiesc în aproape orice colț al lumii fără să-mi fac griji pentru bani.
Știi deja din mailurile mele anterioare (și poate din cartea mea), că una din soluțiile prin care îți poți câștiga azi libertatea financiară, flexibilitatea și libertatea de a trăi și munci oriunde în lumea asta, este să înveți copywriting.
Știi probabil că nici eu nu am avut o viață ușoară și am ajuns aici investind timp, bani și energie pentru a-mi dezvolta acele skilluri ce se pot transforma ușor în bani.
Iar cel mai profitabil skill pentru mine a fost copywriting-ul, de acea am și ajuns cu „Picasso Copywriting” la ediția #13. Știu că e un skill ce poate ajuta un număr mare de oameni să-și facă viața mult mai bună.
Știu că mare parte din cei cărora le vorbesc despre lucrurile astea se gândesc la următoarele două lucruri:
- Eu nu am ce vinde. Cum mă poate ajuta copywritingul pe mine?
- Eu nu am experiență în marketing, nu știu să vând, nu știu să scriu etc. Cu alte cuvinte nu am încredere în mine. Nu cred că m-aș putea descurca.
Dar dă-mi voie să-ți arăt cum te poate ajuta „Picasso Copywriting” să obții mai mulți bani și mai mult libertate, chiar dacă tu crezi că nu ai ce vinde și/sau nu ai suficientă încredere în tine.
Hai să luăm cele două probleme pe rând.
„Nu am ce vinde?”
Tocmai de aceea ar trebui să faci acest curs deoarece împuști doi iepuri dintr-o lovitură: înveți să vinzi (orice vei dori) și poți începe cu zero investiții o carieră în copywriting.
Ce e mai ușor de făcut ca o afacere în servicii? Mai ales în copywriting unde ai următoarele avantaje:
- nu ai stocuri;
- nu îți trebuiesc echipamente complicate, ci doar un laptop cu o conexiune la internet;
- nu ai nevoie de sediu – poți lucra de acasă, de pe plajă sau din cafenele;
- concurența este slabă sau aproape inexistentă;
- cererea este din ce în ce mai mare deoarece crește odată cu explozia comerțului online;
- poți începe să lucrezi în domeniu chiar dacă nu ai experiență (de obicei se dă un interviu + test de lucru);
- poți începe foarte rapid să găsești clienți (mulți cursanți au luat primul client chiar din timpul cursului) direct pe social media și în grupul tău de cunoscuți (te învăț eu cum să faci asta într-un mod super simplu).
Concluzia mea este simplă: dacă nu ai ce vinde, dar visezi să fii liber și să nu mai duci grija banilor, cursul ăsta este soluția pe care ai tot căutat-o.
„Îmi e frică că nu mă voi descurca?”
Dă-mi voie să-ți spun o scurtă poveste…
Aveam vreo trei – patru ani de când făceam imobiliare, iar piața ajunsese în cel mai jos punct al ei.
Cu o lună sau două înainte mă împrumutase mama ca să pot plăti chiria (350 de euro). Așa de rău îmi mergea.
Nu mai zic de facturi restante la imobiliare .ro și magazinul de case, lucru ce m-a dus în punctul în care nu mai aveam nici bani, dar nici leaduri ca să pot face bani.
Cu alte cuvinte eram disperat și aveam nevoie să încerc altceva.
După lungi cercetări și frământări, am ajuns la concluzia că am nevoie să intru într-un domeniu care va fi mereu în creștere: afacerile online.
Habar nu aveam cu ce se mănâncă toată povestea asta, dar mi-am făcut curaj și mi-am luat un domeniu (paulmelinte .com). Apoi am scris pe Facebook:
„Mi-am luat și eu un domeniu. Ce fac acum.”
Și am aflat. Pas cu pas.
De la „ce fac acum” am ajuns la 4 milioane de euro vânzări online.
A fost ușor? Nu chiar. Dar ar fi putut fi mult mai ușor dacă aveam îndrumarea potrivită și un sistem care să mă ajute să-mi dezvolt atât abilitățile, cât și încrederea în mine și abilitățile mele.
Adică fix ce ofer eu în „Picasso Copywriting”.
În acest curs nu începem cu o tonă de teorie, așa cum se face de obicei, ci direct cu practică.
În 24 de ore din momentul în care ai primit acces la platformă poți avea atât primul tău text de vânzare, cât și feedback la el de la un mentor profesionist.
Apoi începi ușor – ușor să aprofundezi și să scrii din ce în ce mai bine.
E un mod unic de lucru pe care nu îl vei mai vedea în niciun alt curs de copywriting din lumea asta.
Este un sistem căruia dacă-i oferi o oră pe zi din timpul tău, la final de curs va face din tine copywriter liber și fără grija banilor.
Cât costă acest curs? Doar 1500 de lei. Da, doar 1500 de lei.
Știu că 1500 de lei nu este o sumă mică pentru mulți, dar dacă privești lucrurile în perspectivă, e o sumă mai mult decât decentă deoarece vorbim despre…
O investiție care se poate recupera și în mai puțin de o lună și care îți va aduce profit întreaga viața.
Și nu exagerez când zic întreaga viață. Știi de ce?
Deoarece nu cumperi doar un curs de 6 săptămâni, ci un curs care este îmbunătăți periodic și la care tu ai acces pe viața. Cu update-uri, bonusuri și tot ce mai punem în el.
E ca și cum ai cumpăra un teren pe care nu doar că îl închiriezi și îți aduce bani, dar își mărește valoarea în fiecare an.
Este o investiție pe viața la un cost infim. Și sunt convins că ar putea fi cea mai bună investiție pe care ai făcut-o vreodată.
Așa că nu mai sta pe gânduri, căci amânarea costă bani când vorbim de investiții.
Detalii și înscriere aici dacă ești antreprenor.
Detalii și înscriere aici dacă ești angajat, student/elev sau freelancer.
Iar dacă ești sceptic/ă de felul tău, uite ce zice Iuliana Chelaru, fost cursant și un om sceptic:
„Sunt sceptică de felul meu când vine vorba de traininguri online (erau totuși niște bani), dar promisiunile împlinite sunt un MARE plus pe lista mea: confirm că dacă Paul promite că înveți din prima zi cum să scrii un text de vânzare, așa este. Dacă Paul promite bonusuri la curs, așa va fi.”
E doar o mică parte din feedback-ul Iulianei și ca el avem zeci de testimoniale.
Găsești o parte din ele în comentarii la această postare.
Dar nu trebuie să o crezi pe cuvânt nici pe Iuliana și nici pe ceilalți cursanți. Știi de ce? 🙂
Poți testa cursul fără niciun risc timp de 2 săptămâni și în cazul în care nu ești super încântat/ă, îți dăm banii înapoi. Toți! Fără discuții, fără supărare.
Cu drag,
Paul Melinte
Click pe linkurile de mai jos pentru a-ți asigura unul din cele 50 de locuri disponibile.
Aici dacă ești antreprenor.
Aici dacă ești angajat, student/elev sau freelancer.