Poti face transplant de ficat, de rinichi, de par, de maduva, de sange, de inima si de multe altele, dar nu poti face transplant de creier. Asta este singurul pe care nu il putem face si nici nu cred ca il vom dori vreodata.
Desi, ca in orice angrenaj, toate componentele corpului nostru sunt importante, creierul este fara discutie cel mai important si daca el nu functioneaza cum trebuie, atunci putem avea probleme foarte foarte grave.
Fac aceste precizari, evidente as spune eu, deoarece uneori mi se pare incredibil cat de inconstienti suntem atunci cand ne neglijam cea mai de pret avutie: mintea noastra.
Ne ingrijim de corpul nostru mergand frecvent la coafor/frizerie, sala, salon, incercand sa mancam sanatos si asa mai departe.
Ne mai ingrijim de casa sau de masina noastra alocandu-le frecvent ore pentru curatenie si imbunatatiri mai mari sau mai mici, dar oare cati dintre noi au un program/plan concret de ingrijire a mintii?
Oare cati dintre noi inteleg ca mintii trebuie sa-i aloci cele mai mari resurse deoarece toata viata ta, cu bune si cu rele, este dictata de cat de bine iti functioneaza creierul?
Va spun eu: foarte foarte putini!
Unul dintre lucruri importante pe care le putem face pentru buna functionare a mintii noastre este sa citim frecvent.
Cititul este o activitate mult mai importanta decat iti inchipui, asa cum demonstreaza si Nicholas Carr in “Superficialii”.
Dar oare cati romani citesc?
Uite ce spune directorul editurii Litera intr-un interviu:
Noi suntem 18 milioane şi avem o piaţă de carte – e greu să spunem o cifră exactă, dar o situăm între 40 şi 60 de milioane de euro. Dacă facem o comparaţie doar cu vecinii noştri, cu ungurii, ei sunt de patru ori mai puţini şi au o piaţă de carte între 200 şi 250 de milioane.
Si va rog sa nu imi spuneti ca noi citim pe internet sau ca citim bloguri deoarece, asa cum o sa va arat in continuare, nu este deloc acelasi lucru.
Inca mai esti aici?
Daca da, atunci faci parte din putinii pentru care mai existe speranta. Multi dintre cei care au aterizat pe aceasta pagina probabil ca nu si-au putut stapani mintea si au iesit de pe blog pana acum. Asa ca hai sa-ti povestesc ce am citit si ce am inteles din “Superficialii”, cartea despre care iti spuneam cand te-am avertizat ca s-ar putea sa fii bolnav.
Efectele internetului asupra creierului tau
Cartea lui Nicholas Carr este o poveste fascinanata si foarte bine documentata din punct de vedere stiintific despre modul in care tehnologiile pe care le folosim produc schimbari fiziologice in creierul nostru, schimbari care la randul lor duc la modificarea modului in care gandim si tot ce rezulta de aici.
Si cand zic tehnologie, nu ma refer doar la tehnologia de ultima ora cum ar fi internetul, ci ma refer inclusiv la banalele masini de scris sau si mai banalele creioane. De altfel sunt un pic imprecis deoarece in carte este folosit termenul medium, mediumuri din cate am priceput eu putand fi si alte lucruri precum televizorul sau radioul spre exemplu.
Nu o sa intru aici in prea multe detalii deoarece imi este teama ca nu este un domeniu pe care il pot explica la fel de bine pe cat il inteleg. Ce iti pot spune este ca aceste efecte nu pot fi ignorate.
Iti mai pot spune ca vei gasi in carte explicatii stiintifice din care vei intelege ca daca vrei sa inveti ceva, trebuie sa citesti o carte deoarece invatatul de pe internet este mult mai dificil.
Deasemena vei intelege din “Superficialii” de ce internetul si lipsa lecturii duc la incapacitatea de a ne concentra foarte bine pe ce avem de facut.
Se pare ca aceste lucruri se intampla deoarece noi dispunem de doua tipuri de memorii: memoria de lucru din care avem o cantitate limitata si care este de scurta durata si memoria de lunga durata care este cel putin teoretic nelimitata, ba mai mult, cu cat o folosim mai mult, cu atat devine mai flexibila. Practic cu cat invatam mai mult, cu atat o vom face mai usor.
Dar ca sa putem face acest lucru trebuie sa ne folosim eficient memoria de lucru, iar asta este aproape imposibil pe internet deoarece sunt foarte multi stimului care ne distrag atentia. Asa ca depunem mult mai mult efort ca sa fim atenti doar la ceea ce faceam, iar acesti stimuli permanenti duc la modificari in creierul nostru care se manifesta si in alte ocazii, nu doar cand stam pe internet.
Dar mai multe explicatii despre asta gasiti in carte.
Ce avem de facut?
Daca ar fi sa rezum in cateva cuvinte, atunci as spune ca folosirea internetului ne invata creierul sa gandeasca rapid, dar in acelasi timp superficial.
Nu stiu ce-ti doresti tu, dar eu unul imi doresc sa pot gandi in profunzime.
Dar… in acelasi timp vreau sa-mi pastrez abilitatea de a judeca rapid ( chiar daca superficial ) atunci cand situatia o impune. Spre exemplu in cazuri urgente cand nu e timp de pierdut sau cand e vorba de banalitati care nu merita prea mult timp sau atentie.
Desi Nicholas Carr nu a atacat direct aceasta problema, eu cred ca daca vom aloca in fiecare zi cititului un interval de timp neintrerupt de nimic altceva ( macar o ora/zi ) si vom folosi in continuare internetul ( de care eu unul nu vreau si nici nu cred ca ar fi benefic sa ma despart definitiv ) vom putea comuta dupa propria vointa gandirea din modul rapid si superficial, pe modul lent, dar profund.
Iar in timp se va dezvolta o noua abilitate pe care cred ca putini o au: abilitatea da a gandi profund si rapid.
Gandeste-te la cat de multe ai putea face si cat de mult ai progresa daca ai avea aceasta abilitate.
Ce ar trebui sa citim?
Acum ceva vreme as fi zis ca in principal carti de business, de dezvoltare personala sau in mare parte doar din domeniul tau de interes, dar acum inteleg ca diversitatea informatiilor pe care le stocam in mintile noastre are un rol cheie in dezvoltarea creativitatii.
Cu cat punem la un loc mai multe idei din domenii care nu au legatura una cu alta ( sau au foarte putin ), cu atat creste posibilitatea sa dam nastere unor idei nastrusnice, revolutionare si poate chiar geniale. Idei care s-ar putea sa-ti schimbe viata si poate chiar lumea in care traim.
Desigur asta nu inseamna ca renunt total la ideea specializarii. Nu stiu daca stii sau nu, dar una dintre marile mele nemultumiri vis-a-vis de sistemul de educatie din Romania este legata de lipsa specializarii. Mi se pare ca prea multi oameni termina scolile si nu stiu sa faca aproape nimic.
Cand eram mic puneam mare pret pe cultura generala si chiar ma mandream cu faptul ca de obicei stiam mult mai multe lucruri din te miri ce domeniu decat majoritatea cunoscutilor mei. Se intampla asta deoarece citeam foarte mult. In plus aveam o dorinta puternica de a cunoaste oameni care au foarte multe cunostinte din la fel de multe domenii.
Dar dupa o vreme, dupa ce am ajuns sa citesc carti de dezvoltare personala, am inceput sa pun mai putin pret pe cultura generala si mai mult pe cunostintele de specialitate.
De aceea mult timp am crezut ca la scoala ( indiferent ca vorbim de gimnaziu, liceu sau facultate ) ni se preda prea multe materii inutile si ca ar trebui sa se mearga mai mult pe practica si pe specializare.
Daca imi aduc bine aminte cred ca de la Dale Carnegie mi se trage aceasta credinta . La un moment dat am citit intr-o carte de-a sa ca marele Henry Ford i-ar fi dat in judecata pe cativa jurnalisti deoarece au scris in ziare ca este incult. Desi la proces acestia au demonstrat ca nu avea nici cele mai mici notiuni de cultura generala, el a castigat procesul sustinand ca stie sa faca masini, iar pentru orice alta intrebare din orice alt domeniu isi permite sa plateasca oameni care sa-i raspunda intr-o clipita.
Tot la Dale Carnegie cred ca am citit cum ca un mare bogatas ar fi spus privind la o emisiune de genul “Vrei sa fii miliardar” ca “pe tipul ala de raspunde la intrebari nu l-ar fi platit cu mai mult de cativa dolari pe viata”, adica exact pretul unei enciclopedii cu toate acele informatii in ea.
Acum inteleg ca desi am gasit in acele carti o multime de idei valoroase si desi aceasta filozofie este raspunzatoare pentru progresul acelor vremuri ( inceputul revolutiei industriale ) in zilele noastre sunt un pic depasite si nu ne mai servesc interesele asa de bine.
In zilele noastre ca sa reusesti trebuie sa faci ceva diferit, dar ca sa faci ceva diferit trebuie sa fii creativ, iar creativitatea vine dintr-o gandire profunda si din diversitate.
Asa ca in loc sa restrang numarul materiilor predate in scoala, asa cum sustineam pana acum ca ar fi bine, eu as merge mai degraba pe o abordare de genul celor de la Google care permit angajatilor ca o buna parte din timpul petrecut la munca sa lucreze la proiecte care-i pasioneaza. Se pare ca aceasta abordare a fost pentru ei foarte profitabila.
Acelasi lucru l-as face si cu elevi nostri deoarece in momentul in care le impui diversitatea cu forta, netinand cont de ce le place si ce nu, singurul lucrul la care ei vor deveni mai buni va fi la tocit si cu siguranta vor fi mai creativi atunci cand vine vorba de fentat sistemul.
Asta-i motivul pentru care scolile noastre produc in mare parte doar trei categorii de oameni: angajati mediocri, specialisti care nu-s in stare ( sau poate nu au curaj ) sa gandeasca dincolo de meseria lor si “antreprenori descurcareti” care fac orice ca sa castige bani ( chiar daca este ilegal sau imoral ) si care ajung sa-i angajeze pe cei din primele doua categorii.
Iar in incheiere, ca sa nu uitam de la ce am pornit, iti spun doar atat: citeste mai mult, gandeste mai mult si mai profund!
Cu drag,
Paul Melinte
P.S. Zilele urmatoare o sa scriu despre o carte foarte buna care a inspirat un celebru serial de televiziune.
P.P.S. Ai observat cati stimuli care incercau sa te determine sa faci o actiune au fost in acest articol?
5 Comments
Mulțumesc mult pentru email si pentru articolul interesant!
Mie nu mi se poate intampla.
”In zilele noastre ca sa reusesti trebuie sa faci ceva diferit, dar ca sa faci ceva diferit trebuie sa fii creativ, iar creativitatea vine dintr-o gandire profunda si din diversitate.”
Ai perfecta dreptate!
Un articol interesant pentru care iti multumesc. Citesc acum ”Puterea magica a mintii” a lui David Schwartz si acolo am gasit referirea la Ford. Ce sa mai citim? Si eu citesc carti de dezvoltare personala, insa, cu cat citesc mai mult imi dau seama ca am nevoie de lectura care sa-mi dezvolte imaginatia.
Succes in ceea ce faci!
Multumesc, Violeta! Sunt cateva recomandari de carti bune aici: https://paulmelinte.com/category/carti/, dar revin si cu altele.